ALBASAT
Societate

Epidemiolog: Pe fiecare poartă unde sunt persoane din străinătate trebuie să fie scris „carantină”

Măsurile privind stoparea răspândirii virusului COVID-19 au fost luate prea târziu și nu întrunesc toate cerințele și modalitățile de combatere a pandemiei. Declarația aparține unui fost medic epidemiolog, Mihai Rudețchi și a fost făcută în cadrul emisiunii „Ora Expertizei” de la postul de televiziune Jurnal TV.

„Toți care se întorc în țară trebuie să treacă o carantină instituțională sau la Vadul lui Vodă, sau la MoldExpo. Eu am informații că acești oameni fac întâlniri bogate cu rude, cumetri, copii. Pe fiecare poartă unde au venit persoane din Italia, Franța, Spania, trebuie să fie scris cu roșu „carantină”, a declarat fostul epidemiolog Mihai Rudețchi.

Deputatul Alexandru Slusari afirmă că, din punct de vedere pandemic, sunt luate măsuri care au sens și logică, însă din punct de vedere economic există rețineri foarte mari.

„Sunt luate măsuri care se aplică și în alate țări. De bine, de rău este o logică. Guvernul ar reuși mai bine fără implicarea președintelui Dodon care vine haotic, confuz și cu diferite improvizații. Dar sub aspectul social-economic este un dezastru. Guvernarea întârzie permanent cu anunțuri pentru business, susținerea populației, nu plafonează prețurile pentru alimente de primă necesitate. Măsurile pentru mediul de afaceri sunt întârziate și ineficiente”, a menționat deputatul Platformei DA.

Oficialul spune că există neclarități și la nivel medical. Potrivit acestuia, există întrebări cu privire la numărul de teste care sunt în țară și gradul de protecție a medicilor.

Referitor la panica ce se spune că ar fi fost creată în societate din cauza unor critici, deputatul Dumitru Alaiba afirmă că doar prin presiune din partea societății guvernarea va activa prompt.

„Noi toți vrem ca guvernarea să rezolve aceste probleme. Este adevărat că de reușitele ei depinde viața fiecărui din noi. Noi avem o problemă ce ține de transparență, de promptitudine, de responsabilitatea acestei guvernări. Criticile noastre nu sunt făcute cu scopul de a ridica panica, criticile sunt pentru ca să ajutăm guvernarea să se corecteze”, adăugat oficialul.

Activistul Oleg Brega, care se află în prezent în România, afirmă că situația în care se află România și Moldova nu diferă foarte mult.

„Și România, și Republica Moldova sunt la fel de iresponsabil conduse de guvernări. Avem același nivel de corupție, sărăcie și constat același nivel de nepregătire a instituțiilor medicale pentru că au fost făcute investiții în altceva. Principalii care vor suferi de această boală sunt enoriașii și clericii, politicienii și poliția pentru că nu au reacționat la timp să oprească slujbele și împărtășania cu aceeași linguriță. Mă tem că suntem la fel de iresponsabili, nu văd mare diferență între cele două maluri ale Prutului”, a precizat Oleg Brega.

Related posts

Riscurile pentru gravidele confirmate cu COVID-19

Albasat

В последние недели зарегистрировано увеличение числа случаев COVID-19

Albasat

Cursul valutar oficial la 23.09.2022

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment