Despre alegerea sa în funcția de vicepreședinte al Comisiei pentru afaceri externe a Parlamentului Europeana anunțat chiar Rareș Bogdan pe pagina sa de Facebook, relevând că „prioritatea mea absolută este situația din Republica Moldova, care face față greu șantajului ticălos al Federației Ruse și războiului informațional care se extinde!”, transmite IPN.
„Am fost ales vicepreședinte al Comisiei pentru Afaceri Externe (AFET) a Parlamentului European, mulțumesc tuturor pentru încrederea acordată! Cea mai prestigioasă comisie a Parlamentului European reunește foști șefi de stat și de guvern, foști miniștri de externe, comisari europeni, foști jurnaliști de top și personalități ale vieții academice și culturale din țări UE. Consider că prezența în AFET la nivel de reprezentare și coordonare este un succes major pentru România mai ales în actualul context geopolitic – să ne gândim la Ucraina, care duce un război de apărare a cetățenilor săi, dar și a întregii Uniuni Europene, să ne gândim la procesul de extindere, unde îi vrem alături, în Casa Comună Europeană, atât pe ucraineni și georgieni, dar mai ales pe frații noștri români din Republica Moldova, să ne gândim la conflictul din Orientul Mijlociu și situația tot mai complicata din Balcani”, a scris Rareș Bogdan.
El și-a felicitat colegii liberali, care au obținut poziții extrem de importante pentru România.
„Dan Motreanu a fost ales vicecoordonatorul Grupului PPE în Comisia pentru dezvoltare regională (REGI); Daniel Buda a fost ales prim-vicepreședinte al Comisiei pentru agricultură din Parlamentul European, iar Siegfried Mureșan a fost ales vicelider al Grupului PPE, cel mai mare grup politic din Parlamentul European. Vom reprezenta cu demnitate și loialitate interesele României și ale românilor în cadrul Parlamentului European. Este o onoare pentru mine! Munca alături de președintele AFET, David McAllister (CDU, Germania), va fi un privilegiu! Vom aborda cu curaj dosarele fierbinți care implică nu doar interesele Uniunii Europene, dar și de apărare a valorilor democratice pe acest glob tot mai frământat! Prioritatea mea absolută este situația din Republica Moldova, care face față greu șantajului ticalos al Federației Ruse și războiului informațional care se extinde!”, a scris europarlamentarul pe Facebook.
- Concediul de maternitate și cel paternal vor fi incluse în vechimea pentru pensie
- Ucraina simplifică obținerea cetățeniei pentru etnicii ucraineni din Republica Moldova
- LIVE 🔴 Transmisiune directă de la ședința Consiliului orășenesc Nisporeni
- Rezultate preliminare BAC 2026 la Nisporeni: rata de promovare a crescut la 86,91%, iar 31 de absolvenți au obținut nota 10 din oficiu
- Un tânăr de 18 ani a murit înecat la Soltănești, Nisporeni. Salvatorii lansează un apel către populație

