Cooperarea dintre Republica Moldova și Ucraina și apropierea ambelor țări de Uniunea Europeană sunt în interesul comun al celor două state, susține viceministrul afacerilor externe al Ucrainei, Oleksandr Mișcenko. Declarația a fost făcută în cadrul Moldova Security Forum. Oficialul a subliniat că statutul de neutralitate al Republicii Moldova nu constituie un obstacol pentru cooperarea cu Ucraina, transmite IPN.
„Când vorbim despre unitate, apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană este și în interesul nostru. Este important pentru noi să consolidăm democrația și libertatea Uniunii Europene”, a declarat Oleksandr Mișcenko. El a menționat că o cooperare bună permite celor două țări să discute și să acționeze coordonat pe subiecte legate de implementarea cerințelor Uniunii Europene.
Pe de altă parte, oficialul a declarat că Rusia a început deja să atace infrastructura energetică a Ucrainei, cu cinci săptămâni mai devreme decât în anii precedenți, într-o încercare de a provoca daune maxime înainte de instalarea frigului. Potrivit lui, Moscova își va intensifica atacurile asupra infrastructurii critice, folosind o combinație de rachete și un număr tot mai mare de drone de atac, pentru a submina reziliența țării și a forța societatea să accepte condiții de pace dictate de Kremlin.
El a recunoscut că Rusia se adaptează și utilizează noi tactici și armament pentru atingerea obiectivelor. Avertismentul vine în contextul în care o iarnă grea ar putea declanșa un nou val de refugiați, ceea ce va pune presiune suplimentară pe țările vecine, inclusiv pe Republica Moldova.
Oleksandr Mișenko a descris Ucraina drept o „fortăreață” care apără securitatea întregii comunități europene și adăugat că sprijinirea țării sale nu este doar un act de solidaritate, ci o investiție în stabilitatea pe termen lung a continentului. El a cerut partenerilor externi să rămână uniți și hotărâți pentru a demonstra Moscovei că agresiunea nu va fi acceptată ca o nouă normă în relațiile internaționale și că singura cale de urmat este restabilirea ordinii bazate pe dreptul internațional.

