ALBASAT
Societate

Evoluția transferurilor de mijloace bănești din străinătate, în trimestrul doi

Volumul total al transferurilor bancare de mijloace bănești din străinătate, în favoarea persoanelor fizice din Republica Moldova, în trimestrul doi a constituit 369,77 milioane de dolari. Potrivit Băncii Naționale a Moldovei, valoarea transferurilor s-a majorat cu 18,2%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut (312,72 milioane de dolari), transmite IPN.

Fluctuațiile cursului de schimb al valutelor originale față de dolarul SUA au contribuit cu 0,1 puncte procentuale la majorarea transferurilor din trimestrul doi al anului curent. Eliminându-se efectul cursului de schimb, prin recalcularea sumelor la cursul perioadei respective a anului precedent, creșterea reală a transferurilor a constituit 18,1%.

Transferurile din UE au înregistrat o pondere de 48,8%, în creștere cu 2,5 puncte procentuale comparativ cu trimestrul doi al anului trecut. Din cauza BREXIT, volumul transferurilor din UE-27, în trimestrul doi 2020 a fost cu 27,16 milioane de dolari mai mic (diminuându-se cu 7,3 puncte procentuale), iar cel al transferurilor din grupul alte state s-a majorat cu suma respectivă.

În cadrul transferurilor din UE, transferurile din Italia au cea mai mare pondere, de 31,6%, urmate de transferurile din Germania (24%), Franța (12,5%), Irlanda (5,4%), România (3,7%) etc.

Transferurilor din CSI le-a revenit ponderea de 14,7%, în descreștere cu 8,1 puncte procentuale comparativ cu trimestrul doi 2019. Transferurile din Rusia dețin o pondere majoră de 93,2% din totalul transferurilor din CSI. Transferurile din alte state CSI au următoarele ponderi: Ucraina – 4%, Kazahstan – 0,8%, Belarus – 0,7% etc.

Related posts

Bugetul primariei orașului Nisporeni discutat în cadrul sedinței comisiei de control al finanțelor publice din Parlamentul R.M

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 08.10.2024

AlbasatTV, Nisporeni

BNM salută deschiderea Victoriabank de a conlucra cu organele de anchetă

Albasat

Leave a Comment