Ministrul economiei în Guvernul Gavrilița, Sergiu Gaibu, a fost numit director al Agenției Naționale pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației (ANRCETI), pentru un termen de patru ani. O decizie în acest sens a fost aprobată de Guvern, transmite IPN.
Sergiu Gaibu are studii în relații economice internaționale. Parcursul profesional cuprinde o activitate de 27 de ani în mediul de afaceri, sectorul public, asociativ și organizații internaționale. Are experiență profesională în domeniul comunicațiilor electronice, de cooperare cu instituțiile internaționale, inclusiv din domeniul tehnologiilor informaționale.
Sergiu Gaibu a demisionat din funcția de ministru al economiei în luna noiembrie 2022, fiind succedat de preşedintele Comisiei parlamentare de profil economic, Dumitru Alaiba. Înainte de a deveni ministru, Sergiu Gaibu a activat în cadrul Centrului Analitic Independent Expert-Grup.
- Deconectări de lumină și în nordul țării. Sunt afectați circa 2 700 de consumatori
- În jur de 1 700 de consumatori rămâneau joi dimineața fără curent electric
- BERD a investit peste 500 mln euro anul trecut în Moldova, aproape dublu față de 2024
- Cursul valutar oficial la 29.01.2026
- Ceața se menține și joi. Codul galben a fost prelungit

