ALBASAT
Fără categorie

Exodul masiv din Venezuela. Cum explică oficialii înalți ai statului fenomenul

Preşedintele foarte puternicei Adunări Constituante venezuelene, Diosdado Cabello, a afirmat miercuri că imaginile cu venezueleni care traversează frontierele pentru a se refugia în ţările vecine ţin de o campanie „gen Hollywood” împotriva Venezuelei, relatează AFP.

Crisis In Venezuela Sends Migrants Across Border To Colombia

Foto: Guliver/GettyImages

În cadrul emisiunii sale săptămânale televizate, Cabello, „numărul doi” în ierarhia puterii chaviste, a comentat criza regională legată de numeroşi venezueleni care au părăsit ţara şi pe care Caracasul îi cheamă să se întoarcă, potrivit Agerpres.

Cabello a apreciat că imaginile cu această criză, difuzate de media internaţionale, fac parte dintr-o acţiune de propagandă ostilă, dar fără să-i numească pe instigatorii ei.

”Ele îi fac să coboare din autocare în Columbia, în Peru, îi fotografiază, şi fac o superproducţie gen Hollywood”, a declarat Cabello, adăugând: ”Aceasta este o campanie împotriva noastră”.

Aşa cum a procedat şi preşedintele Nicolas Maduro în ajun, Cabello a făcut apel la venezuelenii care s-au exilat să se întoarcă în ţara lor. El i-a cerut de asemenea Organizaţiei Statelor Americane (OSA) să ancheteze ”relele tratamente” la care au fost supuşi venezuelenii care s-au exilat în ţări din regiune.

Sute de mii de venezueleni au emigrat, din cauza sărăciei, a hiperinflaţiei, a falimentului serviciilor publice şi a lipsurilor, în ţări precum Brazilia, Columbia, Ecuador, Peru şi Chile, punând regiunea sub presiune.

Potrivit ONU, din cei 2,3 milioane de venezueleni care trăiesc în străinătate (dintr-o populaţie totală de 30,6 milioane de persoane), peste 1,6 milioane sunt plecaţi din ţara lor încă din 2015. Circa 90 % dintre ei s-au refugiat în ţările din regiune.

Guvernul socialist afirmă că acest exod masiv are loc din cauza unei ”campanii a dreptei” şi că migranţii se vor întoarce, deoarece planul de măsuri economice, intrat în vigoare săptămâna trecută, va scoate ţara din criză.

Related posts

TikTok, interzis în Albania după uciderea unui adolescent: premierul acuză platforma de violență

AlbasatTV, Nisporeni

Măsura de licențiere a importurilor de culturi cerealiere și oleaginoase va fi prelungită, MAIA

AlbasatTV, Nisporeni

Se răcește vremea. Duminică va fi lapoviță

AlbasatTV, Nisporeni

Sportivi premiați la Gala Sportului 2024

AlbasatTV, Nisporeni

Kosmos și Zara. Cum și-au numit părinții copiii în 2024

AlbasatTV, Nisporeni

Orașul Nisporeni primește sprijin financiar de la UNFPA

AlbasatTV, Nisporeni

Spectacol Teatralizat „Magia Crăciunului” la Nisporeni

AlbasatTV, Nisporeni

Guvernul face ședință luni, în loc de miercuri

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 21.12.2024

AlbasatTV, Nisporeni

Campania „Să citim împreună!” a atins cota de 22 000 de participanți

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment

Разное