Toți studenții, cadrele didactice și personalul auxiliar de la Universitatea din Liege, în total 30 de mii de oameni, se vor testa săptămânal pentru COVID-19 din septembrie și până la Crăciun. Vor folosi o metodă inventată chiar de cercetătorii din cadrul universității: un test de salivă.
Deși se știe că nu are o acuratețe la fel de mare precum cel nasofaringian, repetarea testului la fiecare șapte zile ar trebuie să filtreze din rezultatele false. Scopul proiectului este să observe dinamica virusului în comunitate și să ofere eventuale răspunsuri la întrebările pe care le mai avem despre COVID-19.
„Toată lumea va primit kit-uri de prelevare. A doua zi, returnează tubul cu proba recoltată chiar de ei. Toate tuburile ajung aici, în laborator, pentru testare. Oamenii vor putea să consulte rezultatele pe un site. E o testare în masă care ne va permite să înțelegem mai bine incidența bolii, cum se răspândește când studenții se întâlnesc în grupuri”, a explicat cercetătorul Fabrice Bureau de la Universitatea din Liege.