Consumatorii de gaze vor începe să primească, de luni, 6 octombrie, primele facturi emise de SA Energocom, pentru consumul înregistrat în luna septembrie. Potrivit unui comunicat emis de companie, procesul de facturare rămâne neschimbat, iar facturile vor fi livrate prin poștă sau email, în funcție de opțiunea aleasă anterior de fiecare client, transmite IPN.
Singura noutate o reprezintă aspectul noii facturi. Aceasta vine cu un design modern, clar și intuitiv, conceput pentru a fi ușor de înțeles de orice consumator. Factura va conține data emiterii, termenul de plată, volumul consumat, istoricul consumului din ultimele 12 luni, componentele de preț pentru 1 000 de metri cubi, precum și datele contractuale – contul personal și numărul contractului – care rămân neschimbate, precizează Energocom.

Pentru a asigura o facturare corectă, Energocom încurajează consumatorii să introducă indicii contorului în ziua efectuării plății. Factura poate fi achitată zilnic la ghișeele Poștei Moldovei, la sucursalele băncilor partenere sau online, prin aplicațiile bancare ori direct pe site-ul energocom.md, în secțiunea „Achită factura”. Plățile pot fi efectuate și prin terminalele de plată din rețelele RunPay, Paynet, Qiwi, BPAY.
Cei care aleg să achite online trebuie să selecteze „Energocom” sau „Energocom Furnizare” în lista de servicii disponibile și să introducă același număr de cont personal afișat și pe factura fizică.
Pentru întrebări sau clarificări legate de furnizarea gazelor, consumatorii pot apela linia de suport 1304, se pot adresa unuia dintre cele 12 oficii comerciale din țară sau pot accesa website-ul oficial al companiei, www.energocom.md.
Din 1 septembrie, Energocom a preluat furnizarea gazelor în regim de obligație de serviciu public și furnizor de ultimă opțiune. Contractele consumatorilor rămân valabile și sunt preluate automat de Energocom, fără a fi necesară reîncheierea lor.
În perioada de tranziție, Moldovagaz continuă să asigure deservirea clienților în numele Energocom, prin cele 12 oficii funcționale din țară.


