Aproape 500 de persoane au trecut pragul Băncii Naționale a Moldovei în seara zilei de 18 mai pentru a descoperi arta și istoricul monetar al Republicii Moldova. Este pentru prima dată când BNM s-a alăturat inițiativei Noaptea Europeană a Muzeelor, care a ajuns în acest an la a 20-a ediție. Două decenii s-au făcut și de la înființarea sălii de expoziții a BNM, transmite IPN.
Vizitatorii au avut ocazia să vadă emisiuni de monede și bancnote comemorative, precum și proiecte de artă și documentare tematice care explorează influențele culturale și estetice în designul monetar.
Un punct de atracție a fost lingoul de aur expus, care a fascinat publicul de toate vârstele. Evenimentul a fost completat de prezentări interactive menite să îmbogățească cunoștințele publicului despre complexitatea artei monetare.
Banca Națională dă asigurări ca va continua să fie un partener activ în promovarea culturii și educației financiare în comunitate.
„Noaptea Europeană a Muzeelor” se află la cea de-a 20-a ediție, fiind patronat de către UNESCO, Consiliul Europei și Consiliul Internațional al Muzeelor.
- Alertă cu bombă la Aeroportul Chișinău. Pasagerii și personalul, evacuați
- UE a debursat 2,9 miliarde de euro pentru acoperirea deficitului bugetar al Ucrainei
- Peste 400 de școli din Franța rămân închise vineri, pe fondul protestelor violente ale elevilor
- Sancțiuni de peste 1,1 milioane de lei, aplicate pentru încălcări în transportul rutier
- Incendiu provocat de o dronă prăbușită în județul Tulcea din România

