Accesul persoanelor în anumite locuri publice din capitală va fi limitat temporar în perioada 21-24 mai. Primăria municipiului Chișinău informează că măsura este luată de poliție în contextul vizitei oficiale în Republica Moldova a circa 40 de delegații străine participante la cel de-al XIX-lea Congres al Curților Constituționale Europene. Delegațiile vor vizita Guvernul și Parlamentul, transmite IPN.
În zilele menționate, între orele 08.00 și 18.00, va fi limitat temporar accesul persoanelor în anumite locuri publice din capitală, din centrul orașului și arterele care fac legătura cu Aeroportul Internațional Chișinău. De asemenea, va fi interzisă desfășurarea manifestărilor în masă, a lucrărilor de reparație a drumurilor și tăiere a arborilor, în perimetrul străzilor pe unde se vor deplasa coloanele oficiale.
Conducătorii auto sunt îndemnați să se conformeze cerințelor agenților de circulație, să manifeste răbdare și disciplină, fără abateri de la Regulamentul Circulației Rutiere.
Curtea Constituțională a Republicii Moldova găzduiește în perioada 22-23 mai cel de-al XIX-lea Congres al Conferinței Curților Constituționale Europene (CCCE), eveniment organizat în cadrul președinției CCCE a Curții Constituționale a Republicii Moldova. Tema evenimentului este „Formele și limitele deferenței judiciare: cazul curților constituționale”.
- Sport, familie și distracție la Nisporeni! Festivalul „Sport prin Generații” te așteaptă la Parcul „La Moară”
- Femeie din Bălți, înșelată cu peste un milion de lei prin escrocherie telefonică
- O dronă rusească a lovit un tren de pasageri în regiunea Odesa. Mecanicul și asistentul lui au fost uciși
- Inflația a ajuns la 6,68% în trimestrul II. BNM prognozează noi creșteri până la sfârșitul anului
- Reforma „Restart în educație” va fi amânată până în 2028 în Chișinău, Bălți și Găgăuzia

