ALBASAT
Societate

Fadei Nagacevschi, despre numirile de la CSM: Corporativism, niște lucruri urâte

Consiliul Superior al Magistraturii a numit în funcții ieri, 28 iulie, unele persoane asupra căror planează suspiciuni de corupție. Mai mult decât atât, numirile de la CSM se fac prin înțelegeri între membri, susține ministrul Justiției Fadei Nagacevschi. Pe de altă parte, fosta ministră a aceluiași minister, Olesea Stamate, afirmă că asupra membrilor CSM s-au făcut presiuni. Potrivit acesteia, pe numele unor rude ale membrilor CSM au fost intentate mai multe dosare penale, notează IPN.

„Nu este vorba de corporativism. Am informația că (membrii CSM – n.r.) au fost supuși presiunilor din partea reprezentanților Partidului Socialiștilor sau persoanelor apropiate Partidului Socialiștilor pentru a vota. Din păcate, ceea ce vedem noi acuma este revigorarea regimul Plahotniuc în persoana Partidului Socialiștilor”, a declarat Olesea Stamate în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la postul de televiziune TV8.

Actualul ministru al Justiției Fadei Nagacevschi susține că a avertizat membrii CSM să nu promoveze în funcții persoane compromise.

„Din start le-am transmis un mesaj, chiar mesajul care a fost solicitat de PAS (în cadrul acțiunii de protest în preajma CSM- n.r). Același mesaj l-am transmis, să fie atenți ce promovează și să nu promoveze oameni care sunt compromiși. Sunt convins că ceea ce s-a promovat astăzi, reieșind din masa de informații care au fost puse la dispoziția membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, era suficientă ca să nu promoveze asemenea persoane. Nu vreau să dau nume, dar unul dintre numele sonore este doamna Tamara Chișca-Doneva asupra căreia planează suspiciuni destul de serioase”, a menționat ministrul.

Oficialul este de părerea că în cadrul CSM s-au format grupuri de interese care promovează persoane favorabile unor sau altor cercuri.

„Presupun că s-a sperat că e vacanță, sfârșit de iulie și nu va exista atenție nici din partea politicienilor, nici din partea presei și cumva se va trece pe sub masă istoria respectivă. Orice le-ai spune, înțelegerile se fac pe culoare, nu în cadrul ședințelor. Membrii între ei se înțeleg: „Tu ai interes ca o persoană să fie promovată, eu am interes ca o altă persoană să fie promovată”. Ei se înțeleg, bat palma și promovează acei membri față de care au interes”, a concluzionat Fadei Nagacevschi.

Related posts

FLYONE lansează din primăvară zboruri către noi destinații

AlbasatTV, Nisporeni

Până pe 1 octombrie, Energocom va trebui să stocheze 102,4 milioane de metri cubi de gaze

AlbasatTV, Nisporeni

140 de persoane din raionul Nisporeni au cerut să le fie reexaminată pensia

Albasat

Leave a Comment