ALBASAT
Actualitate Societate

Focar de rujeolă la Sângerei. S-au îmbolnăvit 11 copii

Un focar de rujeolă a fost înregistrat recent în raionul Sângerei. S-au îmbolnăvit 11 copii, dintre care 10 sunt din aceeași familie. Agenția Națională pentru Sănătate Publică precizează că niciunul dintre ei nu a fost vaccinat contra rujeolei din motivul apartenenței la o confesiune religioasă, transmite IPN.

Copiii care au făcut rujeolă au vârste cuprinse între 2 și 19 ani. Ei au manifestat febră, conjunctivită și erupții cutanate. În prezent, copiii se află sub supravegherea medicului și primesc tratamentul corespunzător.

Potrivit datelor ANSP, de la începutul anului până pe 24 mai, în țară au fost înregistrate 66 de cazuri confirmate de rujeolă, dintre care opt de import (România și Marea Britanie).

Specialiștii din sănătate publică atenționează repetat populația că rujeola este o infecție cu grad înalt de contagiozitate și părinții sunt îndrumați să-și vaccineze copii, deoarece vaccinarea este unicul mijloc de protecție sigură contra rujeolei, precum și a altor boli infecțioase, iar apartenența la o confesiune religioasă, naționalitate, sau etnie nu protejează de boală.

Vaccinarea se efectuează gratuit, la vârstele de 12 luni, 6-7 ani și 15-16 ani. În cazul în care copiii nu au beneficiat de vaccin la vârstele corespunzătoare, medicul de familie va propune o schemă individuală de vaccinare.

Related posts

На модернизацию Центрального рынка уйдет 1,5 – 2 года

Albasat

La circa 11 mii de gospodării le-a fost atribuit un grad de vulnerabilitate energetică mai jos

AlbasatTV, Nisporeni

Consilier PAS: În centrele de plasament copiii sunt supuși la violență

Albasat

Leave a Comment