ALBASAT
Actualitate Societate

Foști lideri ai Partidului Șor, condamnați la 5 ani de închisoare pentru finanțare ilegală

Doi președinți ai oficiilor teritoriale Soroca și Cimișlia ale fostului Partid Politic Șor au fost condamnați la 5 ani în penitenciar de tip semiînchis. Ambii au fost găsiți vinovați de complicitate la acceptarea finanțării formațiunii de către un grup criminal organizat. Sentința a fost pronunțată astăzi de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, transmite IPN.

Potrivit Procuraturii Anticorupție, inculpații, în calitate de președinți ai organizațiilor teritoriale, ar fi acceptat în perioada iulie – octombrie 2022 finanțare de în valoare de aproximativ 12,7 milioane de lei, care ar fi folosiți pentru achitarea protestelor organizate de partid și pentru remunerarea „în plic” a membrilor oficiilor teritoriale.

Judecătorii au dispus confiscarea sumelor provenite din activități ilegale – circa 9,7 milioane de lei de la președintele organizației teritoriale Soroca și circa 3 milioane de lei de la cel din Cimișlia. Instanța a menținut și sechestrul aplicat pe bunurile inculpaților în faza de urmărire penală. Totodată, cei doi au fost privați, pentru o perioadă de 4 ani, de dreptul de a desfășura activități legate de organizare contabilă și financiară în cadrul partidelor, precum și de dreptul de a fi membri de partid.

Pentru că nu s-au prezentat la pronunțarea sentinței, măsura preventivă aplicată anterior – obligarea de a nu părăsi țara, a fost înlocuită cu arest preventiv și ambii lideri locali au fost anunțați în căutare.

Pe parcursul procesului, inculpații au negat acuzațiile. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel în termen de 15 zile.

Related posts

SFS lansează o Linie telefonică în contextul modificărilor în legislația fiscală

Un cămin al USMF „Nicolae Testemițanu” a fost inaugurat după reconstrucție capitală

AlbasatTV, Nisporeni

Circa 900 de pisici și tot atâția câini de rasă comună vor fi sterilizați gratuit în capitală

Albasat