ALBASAT
Societate

Franţa, Germania şi Italia au cumpărat în avans 400 de milioane de doze de vaccin anti-COVID pe care le vor „împărți” și cu alte state

Franţa, Germania şi Italia au încheiat cu compania Astrazeneca un contract pentru furnizarea a 400 de milioane de doze de vaccin împotriva coronavirusului, a anunţat sâmbătă ministrul italian al sănătăţii, Roberto Speranza, printr-un mesaj pe Facebook, potrivit Agerpres.

Conform informaţiilor preluate de Reuters, vaccinul a fost creat de Universitatea Oxford şi este în fază experimentală avansată, care se va încheia la toamnă. Primele doze de vaccin vor fi disponibile înainte de sfârşitul anului.

Dozele vor fi distribuite și în alte state, iar numărul lor va fi condiționat în funcție de numărul de locuitori. Toate țările din blocul comunitar pot fi incluse în acest program, precizează dpa.

Guvernele statelor membre ale Uniunii Europene au mandatat vineri Comisia Europeană să negocieze achiziţionarea în avans a vaccinurilor promiţătoare pentru prevenirea COVID-19, însă nu este clar dacă vor exista fonduri suficiente în acest scop.

Related posts

Ion Chicu: Suntem la o etapă de stabilizare a evoluției acestui virus

Albasat

Reuniunea Teatrelor Naționale Românești, sub patronajul președinților Sandu și Iohannis

AlbasatTV, Nisporeni

Cinci persoane au fost reținute pentru defrișarea ilegală a pădurilor

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment