ALBASAT
Actualitate Societate

FSB racolează ucraineni în stânga Nistrului

Serviciile speciale ale Rusiei, mai întâi FSB, încearcă să-i racoleze pe cetățenii ucraineni care trec ilegal granița moldo-ucraineană pe segmentul transnistrean. În zona separatistă ei devin potențiale ținte ale serviciilor secrete rusești. Despre aceasta scrie gordonua.com cu referință la Centrul ucrainean pentru Rezistență Națională (CRN).

„Cetățenii Ucrainei care trec ilegal granița cu „republica moldovenească nistreană” sunt racolați de reprezentanții FSB al Federației Ruse. De la aceștia se solicită informații despre unitățile militare ucrainene și capacitățile de apărare a graniței pe tronsonului transnistrean a frontierei moldo-ucrainene”, avertizează mesajul structurii din cadrul Forțelor pentru operațiuni speciale ale armatei ucrainene.

Potrivit CRN, aceștia sunt, de asemenea, constrânși să devină turnători permanenți, fiind amenințați cu expulzarea înapoi în Ucraina.

„Astfel de acțiuni ostile demonstrează că „rmn” este lipsită de subiectivitate și este de fapt un teritoriu ocupat de Forțele Armate Ruse. Prin urmare îi chemăm  pe ucraineni să nu viziteze „republica”, indiferent de legalitatea rutei de călătorie”, a precizat unitatea structurală a Centrului pentru Rezistență Națională.

În context, media de l la Kiev amintește că anul trecut, după invazia rusă pe scară largă în Ucraina, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a recunoscut Transnistria drept teritoriu ocupat de Federația Rusă.

În aceste împrejurări, Kremlinul îi împinge pe separatiști la escaladarea situației. Recentul „congres al deputaților de toate nivelurile” din 28 februarie 2024 a apelat la stăpânii săi moscoviți să fie protejați de „presiunea tot mai mare din partea Moldovei”. Sub pretextul fățarnic de „încălcare a drepturilor și libertăților locuitorilor din Transnistria”, separatiștii pro-moscoviți cer ca OSCE, Parlamentul European, Comitetul Internațional al Crucii Roșii și Secretarul General ONU, dar și CSI (? – n.r.) „să pună presiune pe conducerea Republicii Moldova” pentru ca aceasta să revină la formatul de dialog steril care le convine.

Totodată, precizează gordonua.com, potrivit informațiilor militare ucrainene, Moscova aștepta de la „evenimentul” consumat la Tiraspol altă cerere, mult mai belicoasă, însă „nu a obținut rezultatul dorit”. „Sforțările lor, atât politice, cât și informaționale, au suferit înfrângere”, au subliniat serviciile de informații militare ucrainene.

Related posts

IP Nisporeni și Biroul de Probațiune își propun o colaborare mai eficientă: Împreună pentru o societate mai sigură

Albasat

650 de persoane din instituțiile de psihiatrie și-au exercitat dreptul la vot pe 5 noiembrie

AlbasatTV, Nisporeni

Proceduri încălcate la prima ședință a Parlamentului

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment