Complexul muzeal în aer liber al victimelor represiunilor politice care se construiește în satul Mereni, raionul Anenii Noi, este susținut de Fundația „Corneliu Coposu”. Președintele executiv al fundației, Ion-Andrei Gherasim, a menționat că acest complex muzeal este un proiect absolut excepțional, un proiect pe care Fundația Corneliu Coposu îl va susține așa cum a susținut și celelalte proiecte asemănătoare în decursul anilor, transmite IPN.
În particular, vor fi folosite pentru a susține amenajarea complexului sumele colectate în urma Galei „Corneliu Coposu”, organizate de Fundația Corneliu Coposu la Sala cu Orgă din Chișinău. În cadrul Galei, Ion-Andrei Gherasim a invitat pe „toți frații” să contribuie în așa fel încât „să nu lăsăm istoria și memoria noastră să moară”. „Este foarte important ca acest complex muzeal în aer liber în memoria victimelor represiunilor politice de la Mereni să fie cât mai curând ridicat”, a spus președintele executiv al Fundației „Corneliu Coposu”.
Președintele Asociației Foștilor Deportați și Deținuți Politici din Moldova și inițiatorul construirii complexului muzeal, Alexandru Postica, este descendentul unei familii de deportați. Alexandru Postica a menționat că persoanele care au trecut prin represiuni politice nu trebuie tratate ca victime, acestea sunt eroi care au trecut prin greutăți, s-au întors la baștina și au construit societatea. „Spunând despre memorie, spunând despre arhive, despre muzee, la începutul anului 2000, în Republica Moldova erau circa 20 de mii de muzee. Acum avem circa 2000 de muzee. Eu am în vedere oamenii care au fost cu titlu de victimă a represiunii politice care pe parcursul anilor s-au stins din viață. Eu consider că aceste persoane reprezentau acelea arhive care așa și nu au fost descoperite”, a spus președintele Asociației.
Potrivit lui Alexandru Postica, complexul muzeal nu pretinde a fi un muzeu perfect, este un muzeu în care să se întâlnească tinerele generații și cele în vârstă. Inițiatorul construirii complexului muzeal și-a manifestat speranța că acesta va fi un „muzeu activ” care va genera un schimb de informații dintre specialiști din diferite domenii, inclusiv istorici care ulterior să transfere această informație pe care o au mai departe.
Istoricul Sergiu Musteață a menționat că inițiativa de la Mereni este mai mult decât un muzeu, este un loc care amintește despre calvar, tragedie și victimele regimului totalitar comunist. Este un loc despre suferință și despre frică. „Foarte puțini după acele evenimente au avut curajul să spună sau dorința de a-și aminti prin ce au trecut. Iar sarcina noastră este ca să descoperim această istorie și să o transmitem generațiilor tinere care să înțeleagă cât de dureroasă a fost istoria comunismului și, la fel, celor care cred în istoria fericită, ca ei să înțeleagă că această așa-zisă „fericire sovietică” a avut un preț enorm. Sute de mii de oameni și-au dat viața, sute de mii de oameni nu avut libertatea de a spune ce cred”, a menționat istoricul, precizând că „este o inițiativă demnă de suport”.
Complexul muzeal cuprinde o suprafață de peste 3 hectare, împărțită în mai multe zone. Pe acest teritoriu urmează să fie ridicate mai multe construcții auxiliare, inclusiv o casă tipică țărănească. Vor fi expuse și mijloace de transport cu care au fost transportate victimele represiunilor politice, vor fi prezentate bordeie și alte mostre de localuri în care au fost ţinuţi foştii deportaţi în Siberia şi în alte localităţi îndepărtate.
- LIVE: Implică-te! Urmărește ședința Consiliului Orășenesc Nisporeni
- Localnicii din Cristești vor să revoce primarul. Un grup de inițiativă va colecta semnături pentru referendum
- Fiecare a doua hotărâre judecătorească încalcă regula anonimizării, studiu CRJM
- Un bărbat a murit într-un incendiu provocat de o plapumă electrică
- Moldova va adera la actele Uniunii Poștale Universale