Portal de știri
Fără categorie

Gospodării inundate în nordul țării după ploile de marți

Mai multe gospodării, dar și terenuri agricole din raioanele de nord ale țării au fost afectate de ploile cu grindină din ziua de marți, 1 mai. Mai multe drumuri locale au fost înnămolite.

Potrivit datelor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în urma averselor, 30 de gospodării și15 beciuri au fost inundate în localitatea Pociumbeni din raionul Râșcani.

Solicitat de IPN, primarul de Pociumbeni, Ion Colțun, a declarat că au fost înnămolite mai multe drumuri locale, cel mai afectat fiind drumul care face legătura cu satul vecin, Pociumbăuți. La fața locului se află tehnica de intervenție, iar autoritățile estimează că, până în seara, vor fi înlăturate toate consecințele ploii. Cât ține de gospodării, primarul spune că oamenii au intervenit cu forțele proprii. Cât de mult au fost afectate culturile agricole, se va stabili ulterior.

Comisiile pentru situații excepționale teritoriale lucrează pentru stabili prejudiciile înregistrate.

Related posts

Clipe memorabile, oferite de artiștii din Nisporeni (VIDEO)

AlbasatTV, Nisporeni

Medicul Silvia Ibriciuc: „Viața după COVID este diferită”

AlbasatTV, Nisporeni

La Chișinău începe Festivalul de Film Studențesc

AlbasatTV, Nisporeni

Bogdan Aurescu: Moldova se confruntă cu multiple atacuri hibride

AlbasatTV, Nisporeni

Oportunități pentru tineri în municipiul Chișinău

AlbasatTV, Nisporeni

Aderarea la Zona Unică de Plăți în Euro va aduce plăți mai rapide și mai ieftine, viceguvernator

AlbasatTV, Nisporeni

Dinamica implementării Acordului de Asociere a oferit Moldovei statut de țară candidată la aderare, opinii

AlbasatTV, Nisporeni

Andrei Spînu: Cauzele avariei de la Termoelectrica, investigate cu sprijinul SIS

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 26.11.2022

AlbasatTV, Nisporeni

Germania vrea să uşureze procedurile de obţinere a cetăţeniei

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment