ALBASAT
Fără categorie

Grădinițele vor trece la un program de 10 ore pe zi

Toate grădinițele din țară vor activa conform unui program de zece ore și nu de 12, așa cum este în prezent în cazul majorității instituțiilor de învățământ timpuriu din Chișinău. Ministerul Educației, Culturii și Cercetării face referire și la un sondaj efectuat de Direcția municipală educație, tineret și sport, în perioada februarie-mai 2018, prin înscrierea în registrul de sosire și plecare a copiilor la și de la grădiniță. Acesta arată că doar 13% din copii vin dimineața la grădiniță în intervalul orelor 07.00 și 07.30 și doar 11% din copii pleacă de la grădiniță în intervalul orelor 18.30 și 19.00. Marea majoritate – 61% din copii – vin la grădiniță în intervalul de ore 08.00 și 8.30 și 65% pleacă în intervalul orelor 17.00 și 18.00.

 Ministerul menționează că studiile în domeniul și experiența internațională indică un program optim de aflare a copiilor mici în mediul instituțional nu mai mare de zece ore pe zi. Și aceasta se face din perspectiva potențialului psiho-fiziologic limitat al copilului, dar și pentru a consolida relațiile dintre copil și părinți sau familia extinsă, pentru a-i oferi copilului bucuria comunicării cu părinții, dar și pentru a-i responsabiliza mai mult pe părinți cu privire la creșterea și dezvoltarea copilului.

Potrivit autorităților, un simplu calcul arată că 12 ore copilul mic se află la grădiniță, 8-10 ore doarme, în total – 20-22 de ore. Și doar patru ore, în cel mai fericit caz, copilul este cu părinții. Însă și acest timp trebuie împărțit pentru drum spre sau de la grădiniță, dimineața și seara, cina în familie, proceduri igienice, lectura etc. Și în aceste condiții, nu prea mult timp rămâne pentru o comunicare și interacțiune viabilă între copil și părinți. Potrivit MECC, pentru Republica Moldova mai există un motiv în plus și anume asigurarea unei echități sociale pentru toți copiii, indiferent de mediul lor de reședință și starea economico-financiară a administrațiilor publice locale de nivelul întâi.

Statul trebuie să acorde un pachet echitabil de servicii educaționale tuturor copiilor. În anul 2017 în Republica Moldova funcționau 1458 de instituții de învățământ general care ofereau servicii de educație timpurie, dintre care 1385 – creșe, grădinițe-creșe, grădinițe, centre comunitare și 92 complexe care prestează servicii educaționale timpurii, dintre care șase instituții sunt cu program de 24 de ore (instituții speciale). 173 au program de 12 ore, 1253 – 9-10,5 ore; 23 – cu șase ore și trei cu – patru ore.

Din cele 173 de instituții de educație timpurie cu program de 12 ore, doar în Chișinău funcționează 155, cu un contingent de circa 38 de mii de copii. Practic, majoritatea copiilor – peste 110 mii de copii (74,1% din totalul per țară) – cu preponderență din comunitățile rurale, sunt dezavantajați în accesul la servicii educaționale și de îngrijire. Astfel, Ministerul precizează că nu este vorba despre reducerea programului tuturor grădinițelor, ci despre restabilirea echității socio-educaționale pentru toți copiii din Republica Moldova de a accesa același pachet standard de servicii.

Pentru copiii care nu pot fi aduși sau luați în intervalul de activitate de zece ore al instituției preșcolare Ministerul recomandă autorităților publice locale de nivelul întâi, în calitatea lor de fondatori și gestionari ai instituțiilor de educație timpurie publice, să formeze grupe de serviciu, cu salarizare suplimentară a educatorului de serviciu din fondul de salarizare disponibil. La Chișinău, spre exemplu, acest fond există, deoarece sunt multe posturi vacante, dar sursele financiare care-l constituie sunt utilizate în alte scopuri. 

Ministerul mai menționează că trecerea la program de activitate de zece ore pe zi nu va afecta salarizarea personalului, deoarece se va modifica și norma didactică, de 30 de ore pe săptămână și vor fi stabilite două posturi de educator la o grupă de copii în toate grădinițele din țară, așa cum în prezent sunt posturi de educator doar la program de 12 ore al grădiniței. Potrivit MECC, la fel nu va fi prejudiciat nici personalul tehnic – acesta are stabilită ziua de muncă de opt ore, cinci zile pe săptămână prin Codul Muncii.

Related posts

Se răcește vremea. Duminică va fi lapoviță

AlbasatTV, Nisporeni

Sportivi premiați la Gala Sportului 2024

AlbasatTV, Nisporeni

Kosmos și Zara. Cum și-au numit părinții copiii în 2024

AlbasatTV, Nisporeni

Orașul Nisporeni primește sprijin financiar de la UNFPA

AlbasatTV, Nisporeni

Spectacol Teatralizat „Magia Crăciunului” la Nisporeni

AlbasatTV, Nisporeni

Guvernul face ședință luni, în loc de miercuri

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 21.12.2024

AlbasatTV, Nisporeni

Campania „Să citim împreună!” a atins cota de 22 000 de participanți

AlbasatTV, Nisporeni

Iulia Zincenko: Refugiații ucraineni sunt o resursă imensă care poate fi valorificată

AlbasatTV, Nisporeni

Peste 7 200 de gospodării au primit vouchere pentru electrocasnice

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment