ALBASAT
Societate

Grecia schimbă din nou regulile. Va testa toți turiștii care intră în țară pe la vama Kulata-Promachonas

Grecia introduce testarea tuturor persoanelor care intră pe teritoriul său pe la punctul de trecere Kulata-Promachonas, ca urmare a înregistrării unor cazuri de COVID-19 în rândul turiştilor de pe insula Thassos (nordul Mării Egee), a relatat joi postul de radio naţional bulgar (BNR), citat de novinite.com.

Până în prezent, în Thassos au fost consemnate şase cazuri de turişti infectaţi cu noul coronavirus. Patru dintre ei, care sunt cetăţeni sârbi, se află în prezent într-un hotel folosit ca loc de carantină. Ceilalţi doi turişti, a căror naţionalitate nu a fost precizată, dar despre care se crede că sunt bulgari, au primit permisiunea de a reveni în ţara de origine.

Toţi cei şase turişti sunt persoane tinere, care nu prezintă simptome ale infectării cu noul coronavirus.

Autorităţile de la Atena au declarat, referitor la agravarea situaţiei epidemice în unele ţări balcanice, că numărul testelor efectuate asupra persoanelor care intră în ţară prin punctul de trecere a frontierei cu Bulgaria este în creştere, scrie Agerpres.

În cursul zilei de joi, aproape 90% dintre cei care au intrat prin punctul Kulata-Promachonas au fost testaţi. Este de aşteptat ca începând de vineri după-amiază traficul rutier să se aglomereze în zona acestui punct de trecere a frontierei, autorităţile greceşti fiind pregătite să testeze fiecare turist nou sosit.

Potrivit site-ului ekathimerini.com, autorităţile greceşti au confirmat un caz de COVID-19 şi în insula Naxos (sudul Mării Egee). Conform unor relatări publicate miercuri, ar fi vorba despre un medic grec care în urmă cu patru zile a sosit pe aeroportul internaţional din Atena venind dinspre Regatul Unit, via Serbia.

În urmă cu trei zile, MAE menţiona că autorităţile elene competente pot modifica fără preaviz condiţiile de intrare pe teritoriul naţional, în funcţie de numărul de noi cazuri de infecţie cu SARS-CoV-2 ce vor fi înregistrate pe parcurs.

 

 

Related posts

Instanța a respins cererea CEC privind excluderea lui Vitalie Balinschi din cursa electorală

Albasat

Prima ședință la Curtea de Apel Chișinău în dosarul Șor

Albasat

NATO ia în considerare o poziționare militară pe termen lung în estul Europei

Albasat

Leave a Comment