ALBASAT
Societate

Grupul parlamentar Pro Moldova sesizează Curtea Constituțională

Deputații din grupul parlamentar Pro Moldova vor sesiza Curtea Constituțională pentru interpretarea prevederilor din Constituție cu privire la politica externă. Aceștia solicită Curții să se pronunțe dacă pot sau nu alte instituții, cum e Președinția, să vorbească despre o politică externă echilibrată – și spre est, și spre vest, în condițiile în care Parlamentul a stabilit clar direcția – integrarea europeană. Anunțul a fost făcut de către liderul grupului parlamentar, Andrian Candu, într-o conferință de presă, susținută astăzi, 6 martie, transmite IPN.

Andrian Candu a menționat că au existat numeroase discuții referitor la cine să reprezinte Republica Moldova la ONU sau în cadrul instituțiilor europene: premierul, președintele, președintele Parlamentului. În opinia sa, există o neînțelegere a competențelor acestor instituții, mai ales că Republica Moldova este republică parlamentară. Respectiv, trebuie să fie o determinare clară a competențelor. „Noi înțelegem dorința președintelui de a merge peste hotare, de a face fotografii cu liderii globali și mondiali. Dar, în același timp, care este efectul? Se cheltuie foarte mulți bani pentru aceste deplasări. Dar ce are cetățeanul din aceste deplasări?”, se întreabă deputatul.

Întrebați dacă grupul parlamentar va participa la alegerile prezidențiale din acest an, Andrian Candu a declarat că orice bătălie politică electorală trebuie să fie în vizorul oricărei formațiuni politice. Și Grupul este la început de cale și inițiază colectarea semnăturilor și formarea organizațiilor teritoriale, astfel încât să ajungă într-un termen optim la congresul de lansare. După înregistrare, vor fi luate decizii.

În aceeași conferință, reprezentanții Grupului Pro-Moldova au prezentat un proiect de hotărâre prin care propun ca ziua de 2 martie să fie redenumită din Ziua Memoriei în Ziua Memoriei și Recunoștinței. De asemenea, inițiativa prevede o serie de propuneri și recomandări adresate autorităților centrale și locale cu privire la organizarea activităților în ziua de 2 martie.

Related posts

517 ani de la moartea domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt

Albasat

Avertisment la nivel înalt: Nu e vreme de relaxare. Europa să se pregătească pentru al doilea val de coronavirus!

Albasat

Noi recorduri de infectări şi decese în Portugalia, unde tulpina britanică se răspândește îngrijorător

Albasat

Leave a Comment