ALBASAT
Actualitate Societate

Guvernul a numit șase ambasadori noi

Republica Moldova are ambasadori noi în Estonia, Cehia, Emiratele Unite Arabe, Italia, Letonia și Austria. Candidaturile celor șase diplomați au fost aprobate marți de Guvern, transmite IPN.

Eugen Caras a fost desemnat ambasador al Republicii Moldova în Estonia, iar Gabriela Moraru – în Republica Cehă. Mihaela Mocanu a fost numită ambasador în Letonia, fiind rechemată din funcția de ambasador în Austria. Anatolie Vangheli a fost desemnat ambasador în Emiratele Unite Arabe. Victoria Roșa va fi ambasador în Austria, iar Oleg Nica, care a fost rechemat din funcția de consul general al Republicii Moldova în orașul Milano, a fost desemnat ambasador în Italia.

Ambasadorii aprobați sunt diplomați de carieră, cu o experiență de 18-29 de ani în serviciul diplomatic. În ședința executivului, vicepremierul Mihai Popșoi, ministru al afacerilor externe, a menționat că numirile urmăresc consolidarea relațiilor bilaterale cu statele partenere, apărarea drepturilor cetățenilor Republicii Moldova din aceste state și impulsionarea diplomației economice și culturale.

Cei șase ambasadori aprobați își vor începe activitatea după semnarea decretelor prezidențiale.

Related posts

Cinci moldoveni au fost implicați într-un accident rutier în România. O persoană a decedat

AlbasatTV, Nisporeni

Peste 800 de militari aui fost implicaţi în prevenirea răspândirii COVID-19

Albasat

Coronavirus. Peste 900 de persoane au murit și mai mult de 40.000 sunt infectate

Albasat

Leave a Comment