Autoritățile de la Chișinău sunt alertate că înaintea campaniei electorale pentru alegerile parlamentare a început o campanie amplă de dezinformare, desfășurată de rețelele rusești de propagandă Pravda și Matrioșka. Potrivit comunicatorului de la Guvern, Daniel Vodă, acțiunea este o tentativă clară de destabilizare socială în pragul scrutinului, transmite IPN.
Vodă afirmă că astfel de campanii nu sunt o surpriză pentru Guvern și că tacticile sunt cunoscute: „Știm de unde vin, știm ce urmăresc și cât de periculoase pot fi. Sunt informații necurate, răspândite premeditat în sate și orașe, cu un singur scop – să dezbine societatea moldovenească”.
Cetățenii sunt avertizați că mesajele false sunt împachetate în format credibil și ascund manipulări menite să submineze încrederea în instituțiile statului. Purtătorul de cuvânt al Guvernului menționează că instituțiile responsabile au documentat cazul și au stabilit că Rusia a investit deja 200 de milioane de euro în propagandă și dezinformare – adică 1% din PIB-ul Moldovei, iar acești bani ar fi putut fi folosiți pentru proiecte în educație sau sănătate, în parteneriat cu state democratice, dar au fost direcționați spre „construcția de minciuni”.
Publicația rusă The Insider relatează că rețeaua Matrioșka își îndreaptă pentru prima dată eforturile spre Republica Moldova. Prin conturi false pe rețelele sociale X și Bluesky, sunt distribuite videoclipuri care o acuză pe președinta Maia Sandu de corupție și represiune. Imaginile imită conținutul unor universități sau publicații internaționale și susțin că Maia Sandu ar fi câștigat alegerile din toamna trecută prin manipulare.
Într-unul din videoclipurile distribuite online, un discurs al unui profesor universitar francez o acuză pe șefa statului de represiuni, făcând trimitere la cazul bașcanei Găgăuziei, Evghenia Guțul, reținută pentru cumpărare de voturi și finanțare ilegală. În alt material video este invocată fosta șefă a Procuraturii anticorupție, Veronica Dragalin, care ar fi promis trimiterea unor dovezi de corupție la sute de instituții media europene. Dragalin nu a comentat acuzațiile și a demisionat anterior în semn de dezacord cu proiectul de lege privind fuzionarea PA și PCCOCS.
Campania vizează și răspândirea unor narațiuni false în care șefa statului e acuzată de presupuse cheltuieli extravagante pentru haine, afirmații demontate de echipa sa de comunicare. Potrivit consilierului prezidențial Igor Zaharov, aceste manipulări fac parte dintr-un val mai larg de acțiuni care urmăresc să deturneze direcția proeuropeană a Moldovei.
- Activități de Ziua Familiei, axate pe promovarea politicilor incluzive și sustenabile
- UE va ridica taxele vamale pentru mărfurile ucrainene după sfârșitul războiului
- Noi investiții în modernizarea universităților prin extinderea finanțării BIRD
- Ploi în nordul și centrul țării, local cu descărcări electrice
- Un adolescent de 18 ani se prezenta angajat bancar, spărgea și golea conturile victimelor