Guvernul din Afganistan a interzis funcționarilor publici și militarilor să utilizeze smartphone-uri. Un ordin în acest sens a fost emis de liderul suprem al talibanilor, Hibatullah Akhundzada, transmite IPN care citează Afganistan International.
Potrivit presei internaționale, persoanele care nu vor respecta noua regulă riscă să fie deferite instanțelor militare. Ordinul a fost transmis de Ministerul Justiției către conducerea instanțelor militare, precum și către comandanții poliției și șefii structurilor de informații.
De asemenea, a fost instituit un mecanism special de monitorizare, care include evidența persoanelor vizate, cu date despre funcția ocupată, locul de muncă și numărul de telefon. Șefii instituțiilor au fost obligați să confirme că interdicția este respectată de angajații și de colaboratorii aflați în subordinea lor.
Măsura vine după o serie de restricții impuse de autoritățile talibane în ultimii ani. Cu câteva zile în urmă, Ministerul Educației a interzis elevilor să aducă smartphone-uri în școli și la seminare religioase. În octombrie anul trecut, utilizarea telefoanelor inteligente a fost interzisă în timpul programului de lucru și pe teritoriul universităților. Doar conducătorii instituțiilor de învățământ sunt exceptați de la interdicție.

