Guvernul inițiază restructurarea Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței. Până la finalizarea acestui proces, este instituit moratoriu la controalele efectuate de către inspectorii instituției, transmite IPN.
Premierul Natalia Gavrilița a declarat într-o conferință de presă că APCSP, este o instituție ineficientă, dar și coruptă. Agenția a fost folosită ca instrument pentru stoarcerea banilor din afaceri.
Șefa executivului a precizat că, în ultimele luni, au fost efectuate mai multe acțiuni pentru a curăța instituția de corupți, au fost acumulate și transmise Procuraturii informațiile necesare. „La conducerea instituției au fost persoane din anturajul lui Plahotniuc (Vladimir Plahotniuc, fostul lider al Partidului Democrat, aflat în urmărire internațională. n.r.). Și mulți inspectori au făcut parte dintr-o federație de sport. Au fost comise abuzuri”, a mai spus premierul.
Ministrul economiei, Sergiu Gaibu, a declarat că o comisie disciplinară evaluează încălcările admise de conducerea instituției. În privința actualului director există numeroase plângeri. Însă, acesta nu poate fi demis, deoarece este în concediu de îngrijire a copilului.
Ministerul Economiei a dispus moratoriu la controale din partea Agenției până la finalizarea restructurării instituției.
previous post