ALBASAT
Actualitate Societate

Icoane pictate pe cutii de muniție aduse din Ucraina, într-o expoziție la Chișinău

Icoane pictate pe cutii de muniție, folosite în timpul războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei, sunt prezentate într-o expoziție la Muzeul Național de Istorie a Moldovei. Colecția nu doar aduce în fața publicului frumusețea artei sacre, dar transmite și un puternic mesaj de rezistență și speranță pentru toată lumea, a spus la vernisaj Livia Ermurachi, director adjunct la Muzeul Național de Istorie a Moldovei. Evenimentul a fost dedicat împlinirii a doi ani de la izbucnirea agresiunii ruse, transmite IPN.

Icoanele artiștilor ucraineni Olexander Klymenko și Sonia Atlantova au fost expuse în 19 țări. „Colecția prezentată la Chișinău conține 25 de icoane de unicat, pictate pe cutii de muniție, folosite în timpul actualei invazii a Rusiei asupra Ucrainei, care au călătorit prin lume, transmițând lumii întregi povestea și simbolismul lor, iar pe parcursul a trei săptămâni suntem privilegiați să le avem expuse la Muzeul Național de Istorie a Moldoveiˮ, a comunicat directorul adjunct la muzeul. Livia Ermurachi a spus că proiectul expozițional combină două aspecte, la prima vedere imposibil de abordat unitar: icoana și cutia de muniție, viața și moartea.

Una din autorii expoziției, Sonia Atlantova, a menționat că ideea de a crea asemenea lucrări a apărut încă în anul 2014, când a devenit clar că are loc un război și există asemenea cutii de muniție. „Noi am rugat cunoscuții și prietenii noști din rândul ostașilor, jurnaliștilor, voluntarilor să aducă lăzi. Și foarte multe persoane au susținut această ideeˮ, a comunicat autoarea. Sonia Atlantova a spus că proiectul este în actualizare continuă, la Muzeul Național de Istorie fiind expuse icoanele realizate recent.

Ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Marko Shevchenko, a spus că această expoziție are un mesaj puternic. Icoanele înseamnă viața veșnică, rugăciune și pace, iar cutiile de muniție simbolizează moarte. Diplomatul a menționat că în perioada de război distanța dintre moarte și viață este foarte mică, iar ucrainenii rămân să trăiască la această mică distanță în țara sa, neavând altă opțiune decât să reziste și să lupte. „Cu cutii de muniții goale sau pline, dar trebuie să rezistăm, pentru că altă șansa de a trăi în țara noastră noi nu vom aveaˮ, a declarat ambasadorul.

Ambasadorul Poloniei în Republica Moldova, Tomasz Kobzdej, a spus că aceste cutii de muniție au un dublu simbolism. În primul rând, ele sunt acoperite cu icoane frumoase. În al doilea rând, cutiile de muniție strigă la noi: dacă nu vrem să trăim într-o lume stabilă, într-o țară democratică, cutiile vor fi înlocuite cu muniție.

„Recunosc, nu mi-am imaginat vreodată că icoana – acest obiect sacru, căruia ne rugăm de pace și sănătate – va ajunge să fie pictată pe cutii de muniție, aducătoare de moarte. Dar aceasta este realitatea dură în care trăim, când viața și moartea au devenit o constantă zilnică în țara vecină. În această realitate, orice efort de a apropia pacea este salutar și aici se înscrie și creația celor doi artiști plastici care, pictând icoane pe cutii de muniție folosite în război, transformă moartea în viațăˮ, a menționat ministrul culturii, Sergiu Prodan. Oficialul a precizat că nu este vorba de doar o abordare artistică originală, banii obținuți din vânzarea icoanelor fiind folosiți pentru a-i ajuta pe cei care luptă pe front sau pentru a trata răniții.

Expoziția va fi deschisă publicului larg până pe 10 martie.

Related posts

Guvernul propune declararea stării de urgență pentru 30 de zile

Albasat

PAS propune modificarea legislației pentru a descuraja înregistrarea navelor în Moldova

Albasat

Uniunea Europeană va finanța restaurarea și conservarea morii de vânt din satul Gaidar

Albasat

Leave a Comment