ALBASAT
Societate

Igor Boțan: Din situația de criză și din dezbaterile cu privire la măsuri trebuie să învățăm

Expertul Igor Boțan susține că pandemia și criza creată de ea reprezintă o situație nouă, iar statele învață din mers cum trebuie să acționeze. Este și cazul Republicii Moldova, care este un stat cu un potențial mai mic. Controversele și dezbaterile cu privire la măsurile necesare, care au loc între reprezentanții puterii și opoziției, trebuie să existe, în limitele decenței, pentru a obține hotărâri îmbunătățite. În opinia sa, după această criză, va fi necesară o evaluare în comun pentru a trage niște învățăminte pentru viitor. Opiniile au fost expuse la dezbaterile publice „Susținerea mediului de afaceri: între economie și politică”, organizate de Agenția de presă IPN.

Igor Boțan a menționat că deși și guvernarea, și opoziția înțeleg că măsurile de susținere a mediului de afaceri în situație de criză sunt necesare, controversele și dezbaterile își au locul său. „Controversele sunt între bine și mai bine – guvernarea spune că vrea să facă bine, iar opoziția, ca de obicei, spune că se poate și mai bine. Și controversele apar, este firesc, așa trebuie să fie. Dar într-o astfel de dezbatere au loc și foarte multe speculații, tot felul de argumente ce nu pot fi probate, dar ele sunt inevitabile”, declară Igor Boțan.

În opinia sa, este foarte util ca astfel de dezbateri, dialoguri să continue, iar după această criză va fi vizibil cine a avut dreptate – opoziția sau guvernarea – pentru a trage niște învățăminte pentru viitor. Expertul susține că un exemplu relevant este acea lege pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea, dar care după sesizarea Curții Constituționale de către opoziție, a fost declarată neconstituțională. Ulterior, s-a venit cu o altă lege, care conține măsurile de susținere a mediului de afaceri și care a fost adoptată în Parlament.

Igor Boțan afirmă că legea adoptată de legislativ este mult mai bună, decât cea pentru care executivul și-a asumat răspunderea. Potrivit lui, acțiunea opoziției a fost una pozitivă și trebuia tratată ca atare. „În legea adoptată de Parlament se regăsesc date și estimări ale costurilor, lucru care nu a fost în legea pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea. Poate acest exemplu este util pentru putere și opoziție să găsească totuși limbaj comun și să nu se acuze. Dar să dezbată, să discute și să respecte procedurile de adoptare a documentelor”, a notat Igor Boțan.

Expertul a menționat că chiar dacă este instituită starea de urgență, normele și procedurile legale trebuie respectate. „Și în acest sens și instituțiile internaționale au precizat că drepturile și libertățile omului pot fi îngrădite doar parțial. Totodată, și avocatul poporului a venit cu numeroase poziții legate de aceste aspecte”, a spus Igor Boțan.

În viziunea expertului, din această situație proastă trebuie să învățăm. „Și deși factorul politic nu poate fi ignorat, unicul lucru care este necesar este ca politicienii, fie că sunt de la guvernare, fie că sunt din opoziție, să păstreze limitele decenței”, a opinat Igor Boțan.

Dezbaterile „Susținerea mediului de afaceri: între economie și politică”, sunt ediția a 130-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, sprijinit de Fundația germană Hanns Seidel.

Related posts

Estonia a raportat încălcarea spaţiului său aerian de către un elicopter al Rusiei

Albasat

Ambasadorul Viorel Ursu: Voluntarii Corpului Păcii revin în Republica Moldova

AlbasatTV, Nisporeni

CEC a constituit circumscripțiile electorale pentru alegerile din 6 septembrie

Albasat

Leave a Comment