ALBASAT
Fără categorie

Igor Dodon a semnat decretul de revocare a procurorului general Eduard Harunjen

Președintele Igor Dodon a semnat decretul de eliberare a lui Eduard Harunjen din funcția de procuror general, în baza cererii depuse, transmite IPN.

„Considerând imperioasă asigurarea funcționării sistemului Procuraturii în interesul cetățenilor Republicii Moldova, este imperativ ca noua conducere a Procuraturii Generale să fie aleasă în cel mai scurt timp și în strictă conformitate cu legislația”,  menționează șeful statului într-o postare pe Facebook.

Președintele este de părere că noul procuror general trebuie să dețină cetățenia Republicii Moldova, să aibă experiență în organele Procuraturii, să fie integru și capabil să restabilească buna imagine a instituției, asigurând, prin supremația legii, investigarea multiplelor ilegalități, inclusiv a celor comise în trecut. Potrivit lui Igor Dodon, doar un asemenea candidat, înaintat de Consiliul Superior al Procuraturii, va fi acceptat de președintele Republicii Moldova în funcția de procuror general.

Parlamentul a constatat, acum două zile, neîntrunirea condițiilor de numire în funcție. Potrivit autorilor inițiativei, pretendenții la funcția de procuror general nu trebuie să fie, în ultimele șase luni, membri ai Consiliului Superior al Procurorilor. Contrar acestor prevederi, deși la acea etapă, de nouă luni era membru al CSP, din postura de procuror general interimar, Eduard Harunjen a participat la concurs, pe care ulterior la câștigat. Decizia a fost luată cu votul a 56 de deputați. Democrații, care au părăsit sala plenului până să fie supusă votului decizia, au invocat încălcarea legislației, menționând că Parlamentul nu poate interveni în procedura de revocare a procurorului general. Articolul 125 al Constituției prevede că procurorul general poate fi demis printr-un decret al președintelui, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor.

Eduard Harunjen a exercitat funcția de procuror general din data de 8 decembrie 2016, după decretul ne numire semnat de președintele Republicii Moldova de atunci, Nicolae Timofti. Desemnarea lui Harunjen a avut loc la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor, la o zi de la anunțarea rezultatelor concursului de selectare.

Related posts

TikTok, interzis în Albania după uciderea unui adolescent: premierul acuză platforma de violență

AlbasatTV, Nisporeni

Măsura de licențiere a importurilor de culturi cerealiere și oleaginoase va fi prelungită, MAIA

AlbasatTV, Nisporeni

Se răcește vremea. Duminică va fi lapoviță

AlbasatTV, Nisporeni

Sportivi premiați la Gala Sportului 2024

AlbasatTV, Nisporeni

Kosmos și Zara. Cum și-au numit părinții copiii în 2024

AlbasatTV, Nisporeni

Orașul Nisporeni primește sprijin financiar de la UNFPA

AlbasatTV, Nisporeni

Spectacol Teatralizat „Magia Crăciunului” la Nisporeni

AlbasatTV, Nisporeni

Guvernul face ședință luni, în loc de miercuri

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 21.12.2024

AlbasatTV, Nisporeni

Campania „Să citim împreună!” a atins cota de 22 000 de participanți

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment