Fostul președinte, Igor Dodon, a fost astăzi citat la Procuratura Anticorupție. Potrivit lui, este vorba despre o acțiune procedurală care de obicei se face prin intermediul avocaților sau prin poșta electronică, însă „ei (procurorii, n.r.) au nevoie de show”. Citarea a avut loc în contextul în care procurorii solicită prelungirea arestului la domiciliu cu încă 30 de zile, transmite IPN.
Fostul șef de stat afirmă că nu îi este clar de ce e nevoie de acest spectacol. Acesta a criticat procurorul de caz, menționând că a fost invitat la o oră, dar a trebuit să aștepte 40 de minute la ușă.
Igor Dodon susține că se încearcă inducerea în eroare a opiniei publice. „În afara de ceea ce am declarat oficial, familia Dodon nu deține alte active. Activele înregistrate pe frate, pe cumnat, dar și pe companie – le-au sumat și au spus că sunt ale mele. Dar ei nu au verificat proveniența banilor. Însă ele au fost procurate pe bani legali. Așa fac procurorii în Republica Moldova. Și scot în public niște date care nu corespund realității și care vor fi demonstrate punct cu punct în instanța de judecată când o să ajungem”, a declarat fostul președinte.
Cât despre celelalte capete de acuzare: corupere pasivă, acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală, trădare de patrie, politicianul spune că toate sunt bazate pe înregistrarea video din iunie 2019 din în oficiul fostului lider al Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc. Igor Dodon mai spune că atunci a acționat astfel pentru a-l da jos pe Plahotniuc de la putere. Iar procurorii care aduc acuzații fără a avea probe riscă închisoare.
Igor Dodon se află în arest la domiciliu. Soția sa, Galina Dodon, învinuită de complicitate la îmbogățirea ilicită, are interdicție de a părăsi țara. Fratele Galinei Dodon este în arest preventiv în izolator.