ALBASAT
Societate

Igor Dodon: Filarmonica, cel mai probabil, va fi demolată

Clădirea Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”, cel mai probabil, va fi demolată, iar în locul acesteia va fi construit un nou edificiu, cu aceeași destinație. Decizia va fi luată după ce va fi gata expertiza. În discuție sunt două scenarii: clădirea va restabilită sau va fi demolată și va fi construit un alt edificiu. „Preliminar, potrivit informației pe care o dau experții, probabil vom merge pe soluția a doua, adică demolarea și construcția de la zero”, a declarat șeful statului, Igor Dodon, luni, după ședința cu președintele Parlamentului și cu premierul, transmite IPN.

Dacă se va decide construcția unui nou edificiu, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării va lansa consultații cu mediul artistic despre conceptul acestuia. Proiectul tehnic va fi gata până la sfârșitul anului.

Incendiul la Filarmonica Națională a izbucnit pe 24 septembrie, în jurul orei 12.00. Pompierii au reușit să-l localizeze după mai bine de patru ore, dar l-au lichidat complet a doua zi. Tavanul sălii principale a clădirii a cedat. Ministerul Finanțelor a deschis un cont pentru colectarea fondurilor sub formă de donație pentru reconstrucția Filarmonicii.

Related posts

Când va fi lansat documentarul „Becoming”, despre Michelle Obama, fosta primă doamnă a SUA

Albasat

Meteorologii anunță pentru luni temperaturi de până la +37°C

AlbasatTV, Nisporeni

Банковское мошенничество: Завершено расследование уголовного дела о причастности одного из банков

Albasat

Leave a Comment