ALBASAT
Fără categorie

Igor Dodon: Moldovenii ținuți ostatici în Afganistan au fost eliberați

Cei doi cetățeni moldoveni ținuți ostatici, din 2015, în Afganistan, au fost eliberați. Aceștia se află actualmente la spital la Moscova, iar la sfârșitul săptămânii vor fi aduși în Republica Moldova. Anunțul a fost făcut luni, 11 februarie, de către președintele Igor Dodon, care a declarat că acest lucru s-a reușit datorită implicării conducerii Federației Ruse, ca urmare a adresării sale, transmite IPN.

Într-un briefing de presă, șeful statului a amintit că elicopterul a fost capturat pe 24 noiembrie 2015. Comandatul aeronavei, Oleg Groza, a decedat în timpul aterizării de urgență, iar alți doi membri de echipaj, Lionel Buruiană și Mihai Crihană, au fost luați ostatici de către talibani.

Potrivit președintelui, în toată această perioadă, au fost purtate negocieri cu conducerea mișcării „Taliban” pentru eliberarea piloților. „Am reușit să soluționăm problema doar datorită ajutorului acordat de către conducerea Federației Ruse, care a răspuns la solicitarea mea personală. Buruiană și Crihană au fost duși la Moscova și în prezent trec un curs de reabilitare în cadrul unui centru medical. Imediat ce medicii vor permite, cetățenii noștri se vor întoarce acasă la familiile, care erau deja disperate că îi vor mai vedea”, a spus Igor Dodon.

Potrivit șefului statului, negocierile pentru eliberarea cetățenilor moldoveni nu au fost publice pentru că orice scurgere de informație ar fi fost în detrimentul salvării celor doi. Igor Dodon a mai spus că, la sfârșitul săptămânii curente sau la începutul săptămânii viitoare, se va deplasa personal la Moscova pentru a-i aduce acasă. Din informațiile pe care i le-a oferit consilierul său, care s-a întâlnit cu cei doi piloți, aceștia ar fi stat toată această perioadă sechestrați într-o gaură în pământ și au consumat doar pâine și apă.

În cadrul briefingului de presă, președintele nu a răspuns la întrebările jurnaliștilor.

Elicopterul de tip Mi-17-1V al companiei aeriene Valan din Republica Moldova presta servicii aeriene civile pentru forțele de securitate afgane în baza contractului cu compania Aircraft charter solutions pentru principalul contractant al Guvernului Statelor Unite, compania MAG DS Corp.

Related posts

Urmărește în direct: Dezbateri și decizii la şedinţa consiliului orăşenesc Nisporeni

AlbasatTV, Nisporeni

Dan Perciun: 11 companii s-au angajat să învestească 17 milioane de lei în școlile model

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 25.04.2024

AlbasatTV, Nisporeni

LIVE/Solidaritate împotriva manipulării: Nisporeni se unește împotriva evenimentului politic al lui Ilan Șor în Rusia

AlbasatTV, Nisporeni

O tânără de 19 ani a murit după ce s-a izbit cu mașina într-un copac

AlbasatTV, Nisporeni

Evghenia Guțul, trimisă pe banca acuzaților

AlbasatTV, Nisporeni

Lilian Carp despre crearea blocului „Victoria”: este trădare de patrie

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 24.04.2024

AlbasatTV, Nisporeni

400 de voluntari vor monitoriza examenele de absolvire a gimnaziului în opt raioane

AlbasatTV, Nisporeni

Contrabandă în interesul unui grup criminal organizat. Au fost ridicați echivalentul a 20 mln lei

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment