ALBASAT
Societate

Igor Dodon spune în ce condiții poate fi anulat contractul de concesiune a aeroportului

Compania Avia Invest, care administrează Aeroportul Internațional Chișinău, are per total 50-60 de milioane de lei datorii la stat, iar conturile companiei sunt blocate. „Este un punct în acordul de concesiune că, în caz de isolvabilitate a investitorului, contractul se consideră automat anulat”, a precizat preşedintele ţării, Igor Dodon, joi, după ședința Consiliului Suprem de Securitate, transmite IPN.

Igor Dodon spune că sunt depuse eforturi pe mai multe dimensiuni pentru ca aeroportul sa revină în gestiunea statului. Avia Invest este obligată să achite taxa pentru supraveghere aeronautică. Anul trecut, datoria faţă de stat era de 118 milioane lei, pentru perioada mai 2017-iunie 2019. Dar, pe timpul Guvernului Sandu, funcţionarii au semnat o tranzacţie de reeşalonare, ca aceste milioane să fie achitate până în mai 2020. Dacă se insista atunci pe achitarea acestor datorii, imediat, nu reeșalonat, acordul de concesiune ar fi fost deja anulat, spune seful statului.

Igor Dodon spune că a solicitat colegilor din Guvern să vină cu informații cine sunt funcţionarii din fostul guvern care au promovat această reeşalonare.

Related posts

Cursul valutar oficial la 09.05.2023

AlbasatTV, Nisporeni

Împrumutul de 20 mln euro de la UE a ajuns pe contul Ministerului Finanțelor

Albasat

Volodimir Zelenski, desemnat personalitatea anului 2022 de revista Time. „Curajul este contagios”

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment