Fostul președinte Igor Dodon urma să plece astăzi peste hotarele țării. În cadrul perchezițiilor oamenii legii au depistat bilete de avion, dar și sume mari de bani în valută străină, fapt care, potrivit lor, confirmă intenția. Declarațiile în acest sens au fost făcute pentru presă de către procurorul Petru Iarmaliuc la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, unde se examinează demersul de aplicare a arestului pentru un termen de 30 de zile. Avocații lui Igor Dodon declară la rândul lor că dosarul este unul politic, transmite IPN.
Procurorul Petru Iarmaliuc a menționat că aplicarea arestului este solicitată în condițiile în care există riscul eschivării, riscul ingerinței în urmărirea penală și riscul distrugerii probelor. De asemenea, potrivit acuzatorului de stat, există riscul să fie săvârșite infracțiuni noi, dar și riscul dezordinilor în masă. Potrivit lor este un volum enorm de muncă pe toate capetele de acuzare.
Până la pronunțarea deciziei de către instanță, Igor Dodon nu a fost lăsat să facă declarații jurnaliștilor. Avocatul său, Maxim Lebedinschi, a declarat că demersul procurorilor cu privire la plasarea în arest este „o modalitate de a face presiuni asupra clientului său”. „Este clar că este un dosar politic și nu este bazat pe fapte. Acele noutăți care au fost lansate, precum că la domnul președinte personal ar fi fost găsite resurse enorme, nu corespund realității. Aceasta va fi prezentat în timp, în acest moment nu putem destăinui anumite detalii din anchetă”, a declarat apărătorul.
Examinarea demersului procurorilor se desfășoară pe fundalul unui protest organizat de către membrii și simpatizanții Partidului Socialiștilor, care cer eliberarea președintelui de onoare al formațiunii. Secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrîncea, spune că nu există dubii că dosarul intentat pe numele fostului președinte al Republicii Moldova este o comandă politică. Potrivit socialiștilor, reținerea lui Igor Dodon este o încercare a guvernării de a-și ascunde incompetența, dar și de a face presiuni asupra opoziției.
Totodată, în fața instanței au venit persoane care susțin reținerea lui Igor Dodon și care a cerut tragerea lui la răspundere.
Igor Dodon pledează nevinovat.
previous post
next post