Portal de știri
Societate

Igor Grosu: Nu este exclus să vină momentul pentru alte remanieri guvernamentale

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, nu exclude că ar mai putea urma modificări ale echipei guvernamentale. Liderul partidului de guvernare spune că schimbarea conducerii Ministerului Economiei era necesară pentru a impulsiona debirocratizarea activităților economice. Igor Grosu se arată convins că viitorul ministru al Economiei, Dumitru Alaiba, va reuși digitalizarea proceselor și va comunica mai eficient cu mediul de afaceri din Republica Moldova, notează IPN.

Igor Grosu spune că decizia de a schimba conducerea ministerului Economiei a fost luată de comun acord cu deputații fracțiunii și echipa guvernamentală. Liderul PAS nu exclude să structura Guvernului va suferi și alte modificări.

„Am considerat că e nevoie de intervenții în câteva ministere, inclusiv în Ministerul Economiei. Ne-am gândit că e nevoie de o persoană care are experiență și în Legislativ și va avea sarcina să comunice mai mult cu mediul de afaceri. Nu este exclus să vină momentul pentru a interveni și pe alte domenii. Nimic nu este bătut în cuie. Dacă va fi nevoie, vor mai fi decizii pentru ca pe anumite domenii lucrurile să meargă mai repede. Nu e vorba de prim-ministru, ci de miniștri”, a spus Igor Grosu în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la JurnalTV.

Igor Grosu a venit cu laude la adresa viitorului ministru al economiei, Dumitru Alaiba. Potrivit președintelui Parlamentului, Sergiu Gaibu a fost un tehnocrat care a reușit reformarea Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, însă n-a fost la fel de eficient în comunicarea cu mediul de afaceri.

„Dumitru este bine pregătit, cunoaște domeniul, a venit cu inițiative foarte curajoase. Este o persoană convinsă că digitalizarea proceselor, serviciilor trebuie să aibă loc cu o altă viteză. El mereu a venit cu inițiative de debirocratizare. Sergiu Gaibu a avut un profil mai mult de tehnocrat. Probabil, a comunicat mai puțin, dar nu toți suntem buni și la comunicare și la politici”, a mai spus președintele Parlamentului.

Imediat după demisia ministrului Sergiu Gaibu, în spațiul public, a apărut informația potrivit căreia Gaibu ar ținti fotoliul de director al Agenției Naționale pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației (ANRCERTI). Igor Grosu n-a confirmat, dar nici nu a infirmat aceste zvonuri.

„Am rugat să punem pe pauză astfel de discuții, lucrurile nu se fac din două mișcări. E nevoie de discuții suplimentare ca să vedem care este persoana cea mai potrivită pentru această instituție importantă în tot ce numim promovarea serviciilor, digitalizare”, a explicat Igor Grosu.

Ieri, ministrul economiei Sergiu Gaibu și-a anunțat demisia. Gaibu a fost înlocuit  cu președintele comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, Dumitru Alaiba. Tot ieri, secretarul de stat al Ministerului Mediului, Rodica Iordanov, a fost numită ministru al mediului. Potrivit legii, președintele Republicii Moldova semnează decretele de numire a miniștrilor în funcții, ulterior aceștia depun jurământul în fața șefului statului.

Related posts

Maia Sandu: Voi insista pe curățarea sistemului judecătoresc și al procuraturii de corupți

Albasat

Parlamentul se convoacă vineri în ședință

Albasat

Din 8 ianuarie, vor fi reluate zborurile cu Marea Britanie

Albasat

Leave a Comment