Copiii a trei sate din raionul Nisporeni vor putea beneficia, în această săptămână, de servicii medicale stomatologice gratuite. Echipele mobile de medici specialişti, din cadrul programului „Un doctor pentru tine”, se vor afla în săptămâna 06–10 decembrie în localitățile Ciorești, Bursuc și Iurceni, potrivit CNAM.
Părinții își pot aduce copiii la unităţile medicale mobile din localitățile sus-menționate, pentru a beneficia de un şir de servicii stomatologice, cum ar fi: examinarea cavităţii bucale şi recomandări privind igiena cavităţii bucale, detartrajul dentar, aplicarea remediilor profilactice (fluor, Ca etc.), sigilarea fisurilor dinţilor cu scop profilactic, obturarea defectelor coronariene provocate de caria dentară fără complicaţii.
Săptămâna trecută 532 de copii din alte localități au fost consultați de medicii stomatologi.
Activităţile sus-menţionate sunt desfăşurate în cadrul programului „Un doctor pentru tine”.