De la 1 ianuarie 2019, indemnizația unică la naștere, în corelare cu valoarea monetară a coșului minim de bunuri necesare la naștere, va crește cu 658 de lei, de la 5645 în 2018 la 6303 lei în 2019. Anunțul a fost făcut de către ministra sănătății, muncii și protecției sociale, Silvia Radu, după ședința Guvernului, în cadrul căreia a prezentat proiectul legii bugetul de stat al asigurărilor sociale pentru anul 2019.
Același proiect de lege prevede și majorarea indemnizației minime lunare pentru creșterea copilului până la vârsta de trei ani, în cazul persoanelor asigurate, cu 100 de lei și va constitui 640 de lei, față de 540 de lei cât este în prezent. La fel este prevăzută majorarea indemnizației lunare pentru întreținerea copilului până la împlinirea vârstei de doi ani, în cazul persoanelor neasigurate, tot cu 100 de lei, și va constitui 640 de lei, față de 540 de lei cât este în prezent.
Proiectul legii bugetul de stat al asigurărilor sociale pentru anul 2019 mai prevede majorarea indemnizației lunare de suport pentru creșterea până la vârsta de trei ani a copiilor gemeni sau mai mulți copii născuți dintr-o singură sarcină cu 50 de lei, până la 320 de lei. Anterior aceasta a fost de 270 de lei.