ALBASAT
Actualitate Societate

În Depozitarul central unic sunt VMS și certificate BNM în valoarea de 41,1 mlrd lei

La finele anului trecut, în sistemul Depozitarului central unic (DCU) erau înregistrate 351,6 milioane de valori mobiliare de stat (VMS) și certificate ale Băncii Naționale a Moldovei (CBN) la valoarea nominală de 41,1 miliarde de lei, transmite IPN.

Din punctul de vedere al valorii instrumentelor înregistrate de tip VMS și certificate ale Băncii Naționale, structura este următoarea:

– 48,1% (19,8 miliarde de lei) – bonuri de trezorerie;
– 29,3% (12,1 miliarde de lei) – obligațiuni de stat (OSS);
– 16,2% (6,6 miliarde de lei) – certificate ale Băncii Naționale (CBN);
– 5,4% (2,2 miliarde de lei) – obligațiuni de stat cu rată fixă a dobânzii (OS);
-1,1% (444,1 milioane de lei) – obligațiuni de stat cu rata flotanta a dobânzii (OSF).

Totodată, la finele anului trecut, în sistemul DCU erau înregistrate 913,4 milioane de valori mobiliare corporative (VMC), dintre care 910,9 milioane de acțiuni ordinare, 2,3 milioane de acțiuni preferențiale și 72,5 mii de obligațiuni municipale. Valoarea totală a VMC a constituit pentru perioada de referință 14,6 miliarde de lei, dintre care 99,5% din valoarea totală a VMC reprezentau acțiunile ordinare.

Sistemul DCU este operațional din 31 iulie 2018 și este administrat de către Depozitarul central unic al valorilor mobiliare. La finele anului 2022, în sistemul DCU erau înregistrați 20 de participanți. Este vorba despre  Banca Națională a Moldovei, 11 bănci licențiate de BNM, Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, dar și 7 societăți de investiții nebancare. Totodată, erau înregistrați 198 emitenți: Banca Națională, Ministerul Finanțelor, 3 autorități ale administrației publice locale și 193 de societăți pe acțiuni.

Related posts

A fost lansată platforma care va analiza achizițiile publice în sănătate

Albasat

Sistemul de securitate necesită o reevaluare pentru a face fața amenințărilor, expert

AlbasatTV, Nisporeni

Refugiați ucraineni vor primi carduri pentru produse alimentare şi de igienă

Albasat

Leave a Comment