Preturile alimentelor de bază au explodat în toată lumea. În Filipine, ceapa a ajuns să coste de trei ori mai mult decât carnea și a dus inflația la cel mai ridicat nivel din ultimii 14 ani, potrivit Bloomberg. Probleme sunt și în alte țări.
Ministerul Agriculturii din Filipine vrea să importe 22 de mii de tone de ceapă pentru a asigura aprovizionarea pieţei interne.
Achiziţiile de pe piaţa externă „ar fi o soluţie bună timp de o lună, pentru a reduce preţurile”, a spus secretarul președintelui din FIlipine.
Acesta a subliniat, însă, că importurile vor fi doar o „soluţie temporară” şi că, pentru moment, nu există planuri care să vizeze alte importuri.
Ţara din sud-estul Asiei consumă aproximativ 17 mii de tone de ceapă pe lună.
Pe piaţa din Filipine un kilogram de ceapă roşie se vinde şi cu 650 de pesos, echivalentul a aproximativ 12 dolari.
Astfel, este de trei ori mai scumpă decât carnea de pui şi cu aproximativ 25% peste preţul unui kilogram de carne de vită, conform tarifelor cu amănuntul la produsele alimentare monitorizate de Ministerul Agriculturii.
Situatie ingrijoratoare si în Venezuela.
Acolo, salariul minim, de 7 dolari și jumătate pe lună, nu ajunge nici măcar pentru un kilogram de brânză sau de carne.
Asta, în condițiile in carnea de vită costă în magazine ajunge si la 10 dolari pe kilogram, iar kilogramul de brânză la 8 dolari și jumătate.
Organizațiile sindicale susțin că o familie de 5 persoane are nevoie de echivalentul a peste 470 de dolari pe lună, pentru a-şi permite coşul alimentar de bază.