ALBASAT
Societate

În ianuarie-august, numărul ieșirilor din țară l-a depășit pe cel al intrărilor

Numărul de ieșiri din Republica Moldova a depășit numărul intrărilor în țară, în fiecare lună a anului 2021, în perioada ianuarie-august, cu excepția lunilor aprilie și iulie, se arată într-o informație a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (IGPF).

Diferența între numărul intrărilor și ieșirilor a oscilat între 6 mii și 61 de mii de traversări, cea mai accentuată fiind în luna iulie, iar mai puțin accentuată – în martie. În aprilie și iulie, numărul de traversări ale frontierei de stat pe sensul de intrare a fost mai mare în comparație cu cel pe sensul de ieșire cu 29 de mii și, respectiv, 61 de mii.

Expertul pe probleme de migrație Mariana Iațco, a comentat pentru IPN că datele prezentate arată că a crescut nivelul de mobilitate a cetățenilor Republicii Moldova, în pofida restricțiilor impuse de pandemia coronavirusului. Faptul că în luna aprilie s-a înregistrat un număr mai mare de intrări se datorează revenirii acasă, la sărbătorile de Paști, a moldovenilor care se află la muncă peste hotare. De asemenea, numărul mai mare de intrări în luna iulie se poate datora revenirii acasă a cetățenilor Republicii Moldova, care lucrează peste hotare, pentru a-și petrece aici concediile.

Mariana Iațco a precizat că, din cauza faptului că IGPF nu face dezagregarea datelor statistice – nu arată câți dintre cei care traversează frontiera sunt stabiliți peste hotare, câți sunt turiști care părăsesc țara pentru o vacanță scurtă – este greu de concluzionat cu privire la efectele mobilității crescute asupra stării demografice din Republica Moldova.

„Este important cu actele de identitate ale căror state se fac traversările frontierei”, a specificat Mariana Iațco. În opinia expertei, nu trebuie scăpat din vedere faptul că unii dintre moldovenii plecați peste hotare, care au un loc de muncă și care sunt stabiliți permanent acolo, nu se mai întorc deloc. „Este vorba mai ales de moldovenii care au început să migreze în anii ’90 și 2000. După ce persoanele cele mai apropiate – părinții nu le mai sunt în viață, unii dintre acei concetățeni nu mai au stimulentul de a reveni în Republica Moldova”, a precizat experta.    

Șefa Secției Relații Publice a IGPF, Raisa Novițchi, a precizat pentru IPN că informația despre traversarea frontierei de stat, în ambele sensuri, poate fi accesată pe site-ul instituției, la rubrica „Situația la frontieră”, pe fiecare zi în parte, iar la solicitare, instituția poate oferi o sinteză de ordin general pe fiecare lună.

Related posts

Energocom inițiază procedura de achiziție a gazelor naturale

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 14.02.2024

AlbasatTV, Nisporeni

COVID-19 Nisporeni: 6 cazuri de infectare cu noul coronavirus, înregistrate în ultimele 24 ore

Albasat

Leave a Comment