În municipiul Chișinău va fi făcută o evaluare a întregului spectru de servicii medico-sociale prestate pentru ca ulterior să fie stabiliți pașii de parcurs pentru dezvoltarea acestora. Accentul va fi pus pe accesibilitate, pe o infrastructură mai prietenoasă persoanelor cu cerințe speciale. Municipalitatea își propune în continuare să crească capacitățile centrelor care au fost deschise recent.
Centre municipale specializate
Centrul de zi ,,ADIR” este destinat persoanelor adulte cu tulburări din spectrul autist. Acesta oferă gratuit terapie, sesiuni de dezvoltare a abilităților, de consiliere psihologică și de activități distractive și culturale. Șeful Direcției generale asistență medicală și socială, Vladimir Bolocan, a menționat că în acest moment nouă persoane frecventează centrul. Acestea sunt implicate în activități zilnic.
Pentru persoanele cu dizabilități de intelect cu vârsta de peste 16 ani există un alt centru specializat – „START”.
Centrul de găzduire și orientare pentru persoanele fără domiciliu stabil, din strada Haltei, prestează servicii non-stop în perioada rece a anului, 1 noiembrie – 31 martie. Deși centrul este mai mult solicitat pe timp de iarnă, autoritățile își propun să schimbe graficul de activitate în perioada de vară, ca acesta să lucreze neîntrerupt. Șeful direcției a menționat că centrul găzduiește persoane nu doar din Chișinău, ci din toată republica. Persoanele pot să vină la centru de câte ori este nevoie. În prezent sunt 80 de beneficiari cazați, care iau și masa aici de trei ori pe zi. La centru există un psiholog care asistă beneficiarii, vine și un preot care oficiază liturghie. Cei cazați la centru sunt persoane de vârstă diferită, cu diferit nivel de educație, printre ei sunt și persoane cu problemele de sănătate fizică sau mentală.
Prânzuri calde
Persoanele cu viză de reședință în Chișinău, venitul cărora nu depășește 3000 de lei lunar, pot fi eligibile pentru serviciul de alimentație publică a persoanelor social-vulnerabile. Anul trecut pentru acest serviciu au fost alocați 6,5 de milioane de lei, grației cărora 1200 de oameni au beneficiat de prânzuri calde. În fiecare sector al capitalei sunt de la 200 până la 300 de beneficiari. Anual este organizată licitația cu privire la prestarea serviciului de cantină socială pentru beneficiari.
Vladimir Bolocan a menționat că agenții economici nu prea sunt interesați să participe în aceste licitații. Au fost cazuri când nu a fost depusă nicio ofertă. Atunci serviciul a fost prestat grație combinatelor municipale de alimentare publică. Șeful direcției recunoaște că trebuie de modificat conceptul și vede ca una dintre soluții implementarea cardului social despre care, potrivit lui, discuțiile continuă până în prezent.
2024 – anul accesibilității în municipiul Chișinău
2024 a fost declarat anul accesibilității în municipiul Chișinău, ceea ce înseamnă că vor fi dezvoltate atât servicii pentru persoane cu nevoi speciale, cât și proiectele de infrastructură care vor crește accesibilitatea. Deja mai multe instituții medicale sunt în procedură de achiziționare a lifturilor, mai ales în instituțiile în care acestea nu erau sau nu funcționau.
Persoanele cu dizabilități de vedere primesc gratuit cronometre speciale și bastoane pentru nevăzători.
Mai nou, protezarea pentru pacienții care cu maladii oncologie a fost inclusă în Legea ocrotirii sănătății și laboratorul din cadrul Institutului Oncologic începând cu 2024 va oferi serviciul de protezare pe scară mai largă.
De asemenea, funcționează programul cu protezarea auditivă. Vladimir Bolocan a spus că problema este în lipsa de medici surdologi. Rândul solicitanților de protezare auditivă crește.
Fertilizarea in vitro și mamografie – programe în proces de dezvoltare
Cuplurile infertile au posibilitatea să aplice la programul municipal pentru reproducere umană asistată. Este un program lansat în 2023. Până acum au fost 33 de familii implicate, majoritatea tinere, 12 dintre femei sunt deja însărcinate. Programul municipal este calculat pentru o sută de cupluri în fiecare an, iar cuantumul suportului financiar enunțat este de 60 de mii de lei per cuplu.
Un program destinat femeilor este screening-ul prin mamografie al cancerului mamar. Potrivit Primăriei, obiectivul programului este reducerea cu 10% până în anul 2025 a incidenței cazurilor avansate de cancer mamar și mortalității în municipiul Chișinău, prin examinare monografică de screening a femeilor de vârstă 45-70 de ani. Printr-o singură investigație se face screening-ul la mai multe forme de cancer concomitent. Vladimir Bolocan a menționat că au loc discuții cu privire la posibilitatea descentralizării serviciului oncologic și crearea serviciului oncologic municipal.
Șeful direcției a menționat că 2024 trebuie să fie anul în care toate procesele în cadrul programelor lansate în 2023 să treacă la automatism. Nu în ultimul rând, vor fi dezvoltate servicii noi. Bugetul alocat anul trecut Direcției generale asistență medicală și socială a fost peste 300 de milioane de lei. Anul acesta suma urmează să crească.
previous post