ALBASAT
Fără categorie

În noiembrie, rata anuală a inflației a fost mai mică față de luna precedentă

În noiembrie, rata anuală a inflației a fost mai mică față de luna precedentă

În luna noiembrie, rata anuală a inflației a constituit 0,9%, mai puțin cu 0,3 puncte procentuale față de cea din luna octombrie. Similar ultimelor șase luni, aceasta se află sub limita inferioară a intervalului de variație de ±1,5 puncte procentuale de la ținta de 5,0%. Datele cu privire la evoluția inflației anuale pentru lunile octombrie și noiembrie indică o inflație inferioară celei anticipate, din cauza dinamicii sub așteptări a prețurilor la produsele alimentare, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Băncii Naționale, cele mai mari contribuții la rata anuală a inflației (câte 0,8 puncte procentuale) au înregistrat prețurile la produsele alimentare și inflația de bază. În luna noiembrie, prețurile la produsele alimentare s-au majorat cu 0,8% față de nivelul lunii precedente, ca urmare a majorării prețurilor la ouă (6,0%), legume proaspete (5,7%), cartofi (2,7%), lapte și produse lactate (1,2%) și grăsimi (0,6%). Evoluția prețurilor la produsele alimentare a fost atenuată de scăderea prețurilor la fructe proaspete (-1,1%) și zahăr (-0,9%). Cu excluderea factorului sezonier, prețurile la produsele alimentare s-au diminuat cu 0,1% față de nivelul lunii precedente.

Prețurile la combustibili au avut un impact de 0,4 puncte procentuale față de nivelul lunii precedente. Această evoluție a fost influențată, preponderent, de majorarea prețurilor la gazul din butelii cu 2,2%, generând o contribuție de 0,2 puncte procentuale. Prețurile la cărbune de pământ și lemnele pentru foc au crescut cu 1,3% și, respectiv, 0,2%. Creșterile pot fi atribuite factorului sezonier în contextul începutului sezonului rece. Prețurile la combustibil lichid și la carburanți au rămas la nivelul lunii precedente.

În același timp, prețurile reglementate au generat o contribuție negativă de minus 1,1 puncte procentuale. Acestea au scăzut cu 0,1% față de nivelul lunii precedente. Dinamica respectivă a fost determinată, în principal, de reducerea continuă a prețurilor la medicamente cu 0,3%. Totodată, tarifele la serviciile de transport feroviar au crescut cu 3,2%, iar cele la transportul aerian au scăzut cu 2,2%.

Dinamica inflației de bază a fost influențată preponderent de creșterea plăților pentru creșe și grădinițe de copii, majorarea prețurilor la țigări și la serviciile turismului peste hotarele țării.

Related posts

Votul e principala sancțiune a cetățenilor dată autorităților, primarul de Sângerei

AlbasatTV, Nisporeni

Problema violenței de gen trebuie educată din copilărie, susțin autoritățile

AlbasatTV, Nisporeni

Ziua Migranților, marcată în Moldova prin evenimente de solidaritate și incluziune

AlbasatTV, Nisporeni

Accident pe traseul Chișinău-Ungheni. O femeie și-a pierdut viața

AlbasatTV, Nisporeni

Maia Sandu merge la Bruxelles

AlbasatTV, Nisporeni

320 de arbori au fost tăiați ilegal la Cărpineni

AlbasatTV, Nisporeni

Care este soarta copiilor ucraineni deportați în Rusia, după decizia Tribunalului de la Haga? Dezbatere

AlbasatTV, Nisporeni

Spitalele din Chișinău se pregătesc de eventuale deconectări de energie

AlbasatTV, Nisporeni

ONG-urile media condamnă discursul primarului Ceban de intimidare a jurnaliștilor

AlbasatTV, Nisporeni

Ești angajator? ANOFM te ajută să îți completezi echipa!

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment