Raionul Nisporeni, alături de alte două raioane – Ungheni și Călărași, va beneficia de echipamente și utilaje pentru transportarea, sortarea, reciclarea și compostarea deșeurilor.
Asta datorită unui grant pe care-l va primi Republica Moldova din partea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), în valoare de 5,6 milioane de euro, destinat realizării proiectelor de management al deşeurilor solide.
Legislativul a adoptat, în cadrul ședinței de vineri, proiectul de ratificare a Acordului de Grant cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare în vederea realizării proiectului „Deșeuri solide în Republica Moldova”. Beneficiari ai proiectului vor fi aproximativ 185 mii de persoane din cele trei raioane. Proiectul va fi implementat prin intermediul Oficiului Național de Implementare a Proiectelor în Domeniul Mediului.
Totodată, urmează a fi creat un Comitet de coordonare pentru supravegherea/monitorizarea implementării proiectului, format din reprezentanți ai Ministerului Mediului, Ministrului Finanțelor, Cancelariei de Stat, BEI, BERD și alții.
Durata de implementare a proiectului este planificată pentru perioada anilor 2023-2027. Acordul de Grant dintre Republica Moldova și BERD privind finanțarea proiectelor investiționale orientate spre dezvoltarea infrastructurii în domeniul managementul deșeurilor solide a fost semnat la Chișinău pe data de 30 martie 2023.