În Republica Moldova a fost instituit nivelul moderat (cod galben) de alertă teroristă, în contextul situației de securitate regională. Anunțul este făcut de către Serviciul de Informații și Securitate, transmite IPN.
Vor fi amplificate măsurile de control și va fi asigurată ordinea publică la punctele de trecere a frontierei de stat, aeroporturi, gări feroviare și auto, obiective de aglomerare în masă a populației. Va fi verificată starea și nivelul de asigurare a protecției fizice și vor fi sporite măsurile de pază la obiectivele de infrastructură critică din gestiune.
Serviciul de Informații și Securitate îndeamnă populația să se informeze din surse oficiale, să evite informațiile neverificate și să respecte indicațiile care vor veni din partea Comisiei Naționale pentru Situații Excepționale.
Guvernul va cere astăzi Parlamentului să declare stare de urgență. Tot astăzi va fi convocată ședința Comisiei Situații Excepționale pentru a întreprinde un șir de acțiuni necesare pentru gestionarea acestei crize și a provocărilor umanitare.
- Ziua europeană a drepturilor pacienților, marcată prin campanii de informare în 20 localități
- Sărbătoarea Paștelui prin ochii locuitorilor din Nisporeni
- Culturi agricole compromise de înghețuri. Soluțiile Guvernului
- Victimele violenței în familie, scutite de plata taxei de stat la partajul averii
- Cursul valutar oficial la 18.04.2025