ALBASAT
Societate

În rezervația naturală „Codri” se află jumătate din flora țării

În Republica Moldova sunt 63 de rezervații naturale. Cea mai veche este rezervația „Codri”, care a fost fondată în anul 1971 și are o suprafață de 5 177 de hectare. Aici sunt aproape o mie de soiuri de plante protejate, adică jumătate din flora caracteristică pentru Republica Moldova. Datele sunt prezentate de către Serviciul Hidrometeorologic de Stat în contextul Zilei mondiale a rezervațiilor naturale, marcată pe 11 ianuarie, transmite IPN.

Rezervațiile naturale sunt arii protejate care reprezintă spații naturale, valoroase din punct de vedere științific. Rezervații naturale din Moldova sunt considerate monumente ale naturii de importanță internațională, cu varietate mare de peisaje unice.

Pe lângă „Codri”, o altă rezervație importantă este „Pădurea Domnească”, fondată în 1993. Scopul a fost de a păstra zăvoaiele care cresc pe grindurile fluviatile, pentru protejarea plantelor și animalelor rare.

Rezervația „Prutul de Jos” a fost fondată în 1991și se întinde pe o suprafață de 1 691 de hectare. Aproximativ două treimi din teritoriul rezervației sunt cuprinse de apele lacului Beleu. Restul teritoriului este ocupat de lunca râului. Cercetările au arătat că lacul Beleu poate fi considerat în această rezervație un laborator natural ecologic.

Rezervația  „Plaiul fagului” a fost fondată în anul 1991 în scopul protecției pădurilor de fagi. Rezervația ocupă partea de nord-vest a Codrilor, cu o suprafață totală de 5 642 de hectare, dintre care pădurilor le revin 4 639 de hectare.

„Iagorlâc” este o rezervație fondată în 1988 și care ocupă 836 de hectare de teren uscat și 270 de hectare de suprafață acvatică.

Related posts

Vaccinul împotriva variolei maimuţei oferă o protecţie de 78%, potrivit unui studiu britanic

AlbasatTV, Nisporeni

129 de condamnați ar putea să nu mai iasă la libertate niciodată

AlbasatTV, Nisporeni

Primele alegeri din Europa în timpul pandemiei. Statul în care 5,5 milioane de persoane sunt așteptate la urne

Albasat

Leave a Comment