Serviciul Prevenție din cadrul Secției Situații Excepționale Nisporeni, de comun cu angajații serviciului de Asistență Socială, a demarat campania de prevenire a incendiilor și intoxicațiilor și de informare a populației din satele Poruceni, Bălănești și Seliște privind exploatarea corectă a sobelor de încălzit pe bază de combustibil solid, a instalațiilor electrice și a buteliilor de gaze lichefiate.
Responsabilii au atenționat cetățenii asupra pericolului exploatării acestor surse de încălzire, defecte improvizate sau nesupravegheate. O atenție deosebită în cadrul companiei se atrage în special familiilor social-vulnerabile și persoanelor în etate singuratice.
Campania este necesară în contextul începerii sezonului de încălzire și ținând cont de faptul că pe perioada rece a anului se măresc riscurile producerii incendiilor în sectorul locativ, de la surse de încălzire defecte. La fel, persistă pericolul de intoxicare cu produse ale arderii. Cetățenii sunt rugați să stingă focul din sobă pe parcursul nopții pentru a evita incendiile și intoxicațiile, dar și să fie prudenți la utilizarea instalațiilor electrice de încălzit. În caz de situații de risc cetățenii pot apela Serviciul 112.







- Cinci candidați înscriși la concursul pentru funcția de director general al Teleradio-Moldova
- Vreme caldă în următoarele zile, cu ploi slabe la începutul săptămânii viitoare
- Ratele oficiale de schimb – 11 iulie 2026
- Alexandr Trubca renunță la mandatul de deputat după controversele privind investiția imobiliară
- PAS îl propune pe Vasile Tofan pentru funcția de prim-ministru

