ALBASAT
Societate

Încă 15 cazuri confirmate de COVID-19. Bilanțul ajunge la 109

Cu 15 cazuri noi confirmate pe parcursul zilei de astăzi, numărul persoanelor infectate cu COVID-19 ajunge la 109. Unsprezece cazuri din cele noi sunt cu transmitere locală și patru de import. Informațiile au fost prezentate luni seara, după ședința Centrului Unic de Comandă de gestionare a crizei provocate de virusul COVID-19, transmite IPN.

Potrivit ministrei sănătății, muncii și protecției sociale, Viorica Dumbrăveanu, din cele patru cazuri de import, două persoane au revenit din Franța, una din Ucraina și o altă persoană din Cehia. În cazul ultimei, persoana a călătorit în Cehia în pofida recomandărilor autorităților de a se abține de la clătorii.

Printre cele unsprezece cazuri de transmitere locală se numără o femeie însărcinată de la Ștefan-Vodă, care a interacționat cu o perosană revenită de la Poceaev, Ucraina. Întrucât femeia nu a informat medicii că a fost în contact cu o persoană venită dintr-o țară cu COVID-19, sunt cazuri de infectare și în rândul personalului medical. Patru dintre cazurile cu transmitere locală s-au înregistrat în stânga Nistrului.

Astăzi au fost procesate și probele de la studenții din căminul UTM. „Ne bucură faptul că nu mai avem extinderea cazurilor printre studenții de la această universitate”, a spus ministra.

Din 109 persoane infectate cu COVID-19, o persoană a decedat, două au fost tratate, iar starea a zece persoane rămâne gravă.

Related posts

Între Moldova și România va fi construit un nou pod peste râul Prut

AlbasatTV, Nisporeni

OMS, semnal de alarmă după numărul mare de infectări cu coronavirus: „Este îngrijorător. Guvernele să ia decizii ferme”

Albasat

Trei segmente de drum național sunt blocate din cauza zăpezii

Albasat

Leave a Comment