Un bărbat a murit după ce s-a intoxicat cu monoxid de carbon, în urma unui incendiu produs în localitatea Șicani, raionul Nisporeni. Solicitată de ALBASAT, ofițerul superior de presă al IP Nisporeni, Cristina Vicol, ne-a comunicat că incendiul a avut loc ieri, 11 aprilie, iar persoana care a alertat Serviciul „112”, a fost un locuitor al s. Șișcani r. Nisporeni.
Victima este un bărbat în vârstă de de 54 ani din s. Șișcani. Incendiul ar fi izbucnit în jurul orei 19:30, într-o odaie a casei în care se afla bărbatul, de la soba de încălzire cu lemne. Focul a fost stins de către vecini până la sosirea pompierilor, tot de către ei a fost scos din casă bărbatul, în stare inconștientă. La sosirea ambulanței s-a constatat decesul, care ar fi survenit în urma intoxicației cu monoxid de carbon și a arsurilor de pe spate și picioare. În urma examinării vizuale a cadavrului nu au fost depistate semne de agresiune fizică.
Din spusele rudelor, bărbatul locuia de unul singur și făcea abuz de băuturi alcoolice, iar conflicte cu anumite persoane nu a avut. Cadavrul bărbatului a fost îndreptat pentru efectuarea expertizei medico-legale în vederea stabilirii cauzei decesului.
Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele producerii tragicului incident.
- Apă mai scumpă pentru consumatorii casnici din Ungheni, Cantemir și Drochia
- MAE avertizează cetățenii moldoveni cu privire la controale extinse la frontiera Rusiei și Belarusului
- Flori, reculegere și emoție la Nisporeni. Vezi cum au fost comemorate victimele deportărilor staliniste
- Escrocherii prin centru de apel: circa 180 de persoane din Moldova, cercetate penal
- Maia Sandu, de Ziua comemorării victimelor deportărilor: Aceasta este adevărata față a ocupației sovietice





