ALBASAT
Nisporeni Societate

Incendiu matinal în Grozești, Nisporeni. 70% din bunurile unei anexe, mistuite de flăcări

Un incendiu a izbucnit în această dimineață, în localitatea Grozești, Nisporeni. Salvatorii au fost alertați în jurul orei 08:26.

Deplasându-se la fața locului cu autospeciala de intervenție, salvatorii au stabilit că a luat foc o bucătărie de vară de aproximativ 9 metri patrați, ca anexă a unei case de locuit. Din interiorul bucătăriei au ars bunuri materiale în proporție de 70%. Salvatorii au reușit să stopeze extinderea flăcărilor pe casele din apropiere.

Potrivit pompierilor din Nisporeni, incendiul a fost lichidat timp de o oră. În urma incendiului nimeni nu a avut de suferit.

Solicitată de Albasat pentru mai multe detalii, Cristina Vicol, ofițerul superior de presă al IP Nisporeni, ne-a comunicat că în gospodăria unde a izbucnit incendiul nu locuiește nimeni, însă îngrijește de gospodărie un bărbat. Din anexă au ars haine, un dulap, un pat din lemn, a căror pagubă aproximativă, estimată de către angajații IGSU, este de 6 000 lei MDL.

Cauza exacta a incendiului urmează a fi stabilită de către angajații IGSU.

De la începutul anului 2021, în Nisporeni în total au avut loc trei deflagrații.

Related posts

Șefa diplomației europene convoacă o reuniune de urgență a miniștrilor de externe din UE

AlbasatTV, Nisporeni

31 de ani de la adoptarea Constituției Republicii Moldova

AlbasatTV, Nisporeni

Republica Moldova nu poate trăi în permanență cu mâna întinsă, opinie

Albasat

Leave a Comment