Un incendiu a izbucnit în această dimineață, în localitatea Grozești, Nisporeni. Salvatorii au fost alertați în jurul orei 08:26.
Deplasându-se la fața locului cu autospeciala de intervenție, salvatorii au stabilit că a luat foc o bucătărie de vară de aproximativ 9 metri patrați, ca anexă a unei case de locuit. Din interiorul bucătăriei au ars bunuri materiale în proporție de 70%. Salvatorii au reușit să stopeze extinderea flăcărilor pe casele din apropiere.
Potrivit pompierilor din Nisporeni, incendiul a fost lichidat timp de o oră. În urma incendiului nimeni nu a avut de suferit.
Solicitată de Albasat pentru mai multe detalii, Cristina Vicol, ofițerul superior de presă al IP Nisporeni, ne-a comunicat că în gospodăria unde a izbucnit incendiul nu locuiește nimeni, însă îngrijește de gospodărie un bărbat. Din anexă au ars haine, un dulap, un pat din lemn, a căror pagubă aproximativă, estimată de către angajații IGSU, este de 6 000 lei MDL.
Cauza exacta a incendiului urmează a fi stabilită de către angajații IGSU.
De la începutul anului 2021, în Nisporeni în total au avut loc trei deflagrații.
- Cod galben de caniculă: temperaturile vor depăși +33 de grade Celsius
- Motorina continuă să se scumpească, iar benzina se ieftinește ușor
- Peste 70 de accidente cu trotinete electrice, de la începutul anului. Două persoane au murit
- Două persoane au murit după ciocnirea a două elicoptere implicate în stingerea incendiilor în Grecia
- ANRE pregătește noi reguli pentru stabilirea prețurilor reglementate la gaze












