Bilanțul total al deceselor din cauza Covid-19 din India a depășit, miercuri, cifra de 200.000, după ce în ultimele 24 de ore au murit din nou peste 3.000 de oameni din cauza îmbolnăvirii, relatează Euronews.
În total, numărul celor decedați din cauza coronavirusului de la începutul pandemiei a ajuns la 201.187, anunță ministerul sănătății indian, deși se crede că numărul real este de fapt ceva mai mare.
Numai în ultimele 24 de ore, India înregistrat 360.000 de cazuri, iar în luna aprilie au fost raportate în total aproape șase milioane. De la începutul pandemiei, India a raportat aproximativ 18 milioane de cazuri de infectare.
Crematoriile din toată țara nu mai reușesc să facă față numărul mare de morți din fiecare zi. Spitalele sunt pline, pacienții duc lipsă de oxigen și de medicamente, persoanele infectate mor pe străzi, în drum spre unitățile medicale, ambulanțele sunt insuficiente iar crematoriile nu mai fac față. Dimensiunea dezastrului este atât de mare încât miile de cadavre sunt incinerate în crematorii improvizate, amplasate în parcuri, parcări și pe străzile mai multor orașe
- Tinerii din Moldova își doresc copii, dar amână decizia până la stabilitate financiară – studiu
- Cinci candidați înscriși la concursul pentru funcția de director general al Teleradio-Moldova
- Vreme caldă în următoarele zile, cu ploi slabe la începutul săptămânii viitoare
- Ratele oficiale de schimb – 11 iulie 2026
- Alexandr Trubca renunță la mandatul de deputat după controversele privind investiția imobiliară

