Indonezia scoate la licitaţie „Rezervaţia Widi”, un grup de peste 100 de insule tropicale nelocuite şi pune la dispoziţia cumpărătorilor experţi în dezvoltare turistică, pentru ca insulele să poată fi transformate în resorturi. Cele 100 de insule sunt răspândite pe o suprafaţă de 10.000 de hectare, au împreună aproximativ 150 de kilometri de plaje cu nisip alb şi sunt situate la nord-est de Bali, în inima „Triunghiului de Corali”.
„Fiecare miliardar poate deține propria sa insulă, dar numai unul poate avea oportunitatea de avea peste o sută de insule”, a declarat Charlie Smith, reprezentantul casei de licitaţii Sotheby’s, care se va ocupa de vânzare.
Potrivit legii, cetăţenii străini nu pot cumpăra insule ce aparțin Indoneziei. Însă tranzacția se va efectua sub forma asocierii prin participațiune la holdingul Leadership Islands Indonesia, ceea ce va da dreptul cumpărătorului de a dezvolta insulele așa cum dorește.
Sotheby’s se așteaptă ca ofertele să fie „semnificative”, însă nu există, momentan, un preţ de pornire. Participanţii la licitaţie trebuie să depună însă o garanţie de 100.000 de dolari, pentru a dovedi că au intenţii serioase. Licitaţia va avea loc între 8 şi 14 decembrie.
- Gala Laureaților Olimpici la Nisporeni: elevii și profesorii, premiați pentru performanță
- Platforma Temu, amendată de UE cu 200 de milioane de euro pentru vânzarea de produse ilegale și periculoase
- Prețul benzinei scade sub pragul de 31 de lei pe litru
- Republica Moldova a primit 477 de milioane de euro din Planul de creștere
- Rusia amenință Armenia cu suspendarea livrărilor de petrol și gaze ieftine, dacă țara aderă la UE

